Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
604 vizualizari
Din ce ati citit pana in prezent de la declansarea pandemiei, care sunt cele mai rezonabile explicatii pe care stiinta si practica medicala le-au oferit, pentru moment, la intrebarea din titlu?
Senior (8.1k puncte) in categoria Corpul uman
0 0
Nu am studii medicale dar din cele citite si din discutii cu medicii am inteles ca fiecare organism se comporta diferit in cazul infectiilor.Este vorba de reactia sistemului imunitar al fiecarui individ fata de anumiti virusi, bacterii, etc.Probabil, totul este "scris" undeva la nivel genetic(ADN) dar conteaza si "calirea" organismului de-a lungul vietii, varsta, alte boli de care sufera individul.Poate si psihicul individului are o contributie importanta la modul in care organismul se comporta in cazul infectiilor.Sunt multe "variabile" in "ecuatia fiecarui individ".
0 0
Generic vorbind, asa este. Totusi, bolile pe care medicina moderna le-a ”inventariat” de-a lungul timpului, inclusiv cele de natura virala, par a avea o amprenta proprie, un set de simptome care le identifica destul de clar. In cazul acestui coronavirus (spun asta, desigur, doar bazat pe ce am tot citit in ultimele luni, si e posibil ca informatiile la care suntem expusi sa fie doar extremele spectrului) pare a fi ceva diferit...

As fi curios daca la startul pandemiei de gripa spaniola comunitatea medicala a vremii a fost la fel de surprinsa de un set larg de simptome si de comportamente diferite de la un organism la altul...

3 Raspunsuri

2 plusuri 0 minusuri

O sa incerc sa urmez cu gandul traseul virusului in organism, dupa infectie.

Virusul intra in organism prin inhalare pe cale respiratorie sau prin contaminare (prin „maini murdare” pe cale fecal-orala) la nivelul mucoasei bucale; la nivelul mucoasei se cupleaza cu receptorii ACE2 ai celulelor epiteliale. Receptorii ACE 2 sunt distribuiti in majoritatea organelor: mucoasa nazala, mucoasa bucala, nazofaringe, epiteliul pulmonar alveolar, epiteliului tubilor renali, endoteliul si peretii vaselor de sange din stomac, intestin subtire, colon si creier, cord, in mucoasa duodenului, jejunului, ileonului si in peretii musculari ai acestora,  in piele si in glandele anexe ale acesteia (1).

Tot in mucoasa bucala si nazala sunt prezente, in numar redus si usor variabil interindividual, particular fiecarui individ, celule ale sistemului imunitar, macrofage, celule dendritice, limfocite, celule natural killer, care supravegheaza aceste teritorii de potentiali invadatori. Invadatorul e virusul care odata intrat in celula epiteliala, elibereaza ARN-ul viral in citoplasma acesteia unde se foloseste de ribozomii celulei pentru a traduce informatia genetica virala in informatie proteica, rezultand multiple enzime (replicaze si proteaze) de care virusul se va folosi pentru a multiplica genomul viral si pentru a sintetiza noi invelisuri proteice virale, parazitand compartimentul intracelular de sinteza proteica si deturnand resursele celulare energetice (ATP-ul) si materia prima – aminoacizi si glucide catre productia de virus. Particulele virale se asambleaza intracelular, apoi prin exocitoza ies, posibil cu alterarea iremediabila a integritatii celulei-gazda, invadand alte celule. In acest timp celulele infectate reactioneaza prezentand pe suprafata externa a membranei celulare proteine virale cuplate cu MHC-I, complexul major de histocompatibilitate I (MHC I e prezent pe toate celulele nucleate din organism si este particular pentru fiecare individ, e ca un cod molecular de identificare a „self”- ului).  Celulele rezidente local ale sistemului imunitar scaneaza suprafata membranara a celulelor epiteliale in cautarea de antigene. Intr-un organism competent imunitar, prezenta antigenului non-self pe suprafata celulei in combinatie cu MHC I este semnal ca respectiva celula sa fie atacata de limfocitele T citotoxice , membrana ei perforata de catre enzimele eliberate de acestea sau de catre sistemul complement si toate componentele celulei infectate sa fie degradate enzimatic de catre macrofage. Cand este insa un agent infectios nou, lucrurile nu merg la fel de simplu ci este necesara captarea particulelor virale libere de catre niste celule specializate anume pe captarea, prelucrarea si prezentarea antigenelor. Aceste celule specializate se numesc celule prezentatoare de antigen (CPA) si ele sunt prezente in cantitate variabila in majoritatea tesuturilor, mai ales in cele care reprezinta o bariera fizica fata de mediul extern. Reprezentantii principali ai CPA sunt macrofagele si  celulele dendritice. Ele inglobeaza particula printr-o vezicula pe care o endociteaza, o digera partial prin proteoliza intr-un proteasom, elibereaza in spatiul extracelular niste citochine pentru a chema intariri (un fel de rachete de semnalizare, chemoatractanti pentru alte celule imunitare) apoi migreaza in ganglionii limfatici regionali unde prezinta fragmentele proteice rezultante  mici din particula endocitata, de pana la 10 aminoacizi, in combinatie cu molecule ale CMH II, complexul major de histocmpatibilitate II,  pe suprafata externa a membranei celulare catre limfocitele T helper si catre limfocitele B in regiuni ganglionare dedicate acestei interactiuni. Moleculele de CHM II au si ele o structura caracteristica fiecarui individ, insa sunt mai multe forme de CMHII la acelasi individ, fiecare cu afinitate usor diferita de legare pentru diverse antigene, ceea ce duce la o variabilitate interindividuala a promptitudinii si competentei raspunsului imunitar la stimulii antigenici. Moleculele de CMH II difera atat prin structura cat si ca densitate pe suprafata celulei, in dinamica, ducand si la o variabilitate temporala intraindividuala a competentei imunitare.

Limfocitele B au pe suprafata externa a membranei niste imunoglobuline care acolo stau mereu. Atunci cand la intalnirea cu CPA vine un limfocit B care are pe membrana imunoglobuline complementare spatial cu structura antigenului prezentat, pe sistemul „cheie-in-broasca”, limfocitul se activeaza, secreta o multitudine de citochine pentru a recruta ajutoare (alte limfociteT si B), se multiplica (expansiune clonala autolimitata) si apoi incepe sa sintetize imunoglobuline (anticorpi) similari cu cei de pe suprafata membranei, ia numele de plasmocit (are mai multa citoplasma decat limfocitele obisnuite datorita activitatii intracitoplasmatice intense de sinteza de anticorpi) si va elibera anticorpii respectivi in circulatie. Anticorpii au forma literei Y, cu extremitatile bratelor recunosc antigenul, cu zona de ramificatie activeaza complementul iar cu coada se leaga de macrofage si de celulele natural killer. Complexul antigen-anticorp este fagocitat, lizat si eliminat in principal de catre macrofage (vedem ca ele dau lovitura de gratie dupa ce la inceput au captat antigenul, l-au fragmentat si plimbat in ganglion pentru prezentarea oficiala catre limfocitele B si T helper) . Complementul e un complex proteic care in mod normal e dezansamblat si componentele lui circula inactive si dizolvate in plasma. In inflamatie acestea componentele se activeaza enzimatic succesiv una pe cealalta, se spune activare in cascada si se combina pana cand se intregeste complexul numit sistem complement, care arata ca un sistem de tuburi ce perforeaza membrana celulei-tinta careia ii creste permeabilitatea iar celula-tinta se va dezintegra din cauza pierderii controlului schimbului de electroliti si al presiunii hidrostatice crescute in urma patrunderii lichidului extracelular. Sistemul complement reprezinta un instrument de aparare al imunitatii nespecifice, numita si innascuta in timp ce limfocitele T si B sunt reprezentantii imunitatii dobandite numita si adaptativa.

Limfocitele T helper preiau antigenul de la CPA si il prezinta la randul lor catre limfocitele T citotoxice pana cand antigenul va fi recunoscut de catre receptorul de suprafata (TCR) al unui limfocit T citotoxic (citotoxic adica poate neutraliza celula infectata). Limfocitul T citotxic care este complementar spatial antigenului prezentat si il poate recunoaste si lega, se activeaza, secreta citochine si se multiplica urmand a circula pentrul recunoasterea si eliminarea celulelor care prezinta antigenul in combinatie cu MHC I. Dupa seria de activare si multiplicare, limfocitele T devin sensibile la apoptoza. Organismul opreste multiplicarea limfocitelor citotoxice specifice atunci cand diminueaza cantitatea de citochine, semn ca agentii initiali declansatori ai inflamatiei, antigenele au inceput sa scada. Un aspect necunoscut in momentul de fata este care e numarul de multiplicari permise limfocitului T citotoxic (sau nu am reusit sa gasesc informatia in literatura). E posibil ca sa existe un nivel de epuizare a potentialului mitogen a acestora odata cu inaintarea in varsta, mai ales in conditiile unor boli sistemice insotite de imunosupresie cum este diabetul zaharat, dar aceasta e doar o speculatie de moment.

Din momentul patrunderii virusului pana la eliminarea lui din organism, multipli factori celulari si plasmatici se coordoneaza reciproc pentru indeplinirea obiectivului. In literatura de specialitate se intalneste adeseori termenul de orchestrare, adica este necesara mentinerea proportiilor si integritatea fiecarui element participant pentru a evita complicatiile sau esecul.

Ca sa ne facem o idee despre abundenta de citochine eliberate sumat de elementele sistemului imunitar implicate, macrofage, celule dendritice, celule natural killer, limfocitele T helper si citotoxice si limfocitele B intr-o infectie virala SARS-CoV-2 studiile mentioneaza: interleukina 1 (IL 1), IL 2, IL 6, IL8, interferon 1, interferon 2, IL 10, IP 10 (proteina 10 indusa de interferon), factorul alfa de necroza tumorala, chemokine CCL2, CCL3, CCL5, CCL10 (numele de CCL vine de la structura moleculara ce contine punti de legatura intre cisteine) (2,3). Mare parte dintre acestea  sunt implicate predominant in faza de la infectie pana la prezentarea antigenelor de catre CPA catre limfocite si numai daca ceva nu merge bine in orchestrarea raspunsului imunitar nivelurile crescute de citochine persista dand o stare de hiperinflamatie sau furtuna citochinica „cytokine storm” observata  in formele severe de boala. 

Junior (519 puncte)
2 plusuri 0 minusuri

Sunt descrise mai multe forme de interferon 1 (aproximativ 14), deoarece se cunosc 13 variante de gene care codifica interferonul alfa, care este principalul reprezentant al interferonului de tip 1 (IFN 1) si interferonul beta. IFN 1  mai cuprinde interferonul epsilon, omega, etc (adica probabil ca se vor mai descoperi si altele care apar numai in anumite conditii ). Sunt grupate in clasa de IFN 1 deoarece se leaga la aceiasi receptori (IFNR1 si IFNR2). Formele de IFN 1 au efecte biologice partial diferite datorita atat afinitatii variabile de legare cat si cascadei de evenimente intracelulare consecutive internalizarii receptorului cuplat cu  IFN 1 si procesarii lui intracelulare (4). Se crede ca nu toate efectele legarii IFN1 sunt cunoscute. De-a lungul timpului s-a observat ca intrucat organismele infectate dezvolta un raspuns antiviral in care INF 1 are rol central, virusurile au acumulat gene ce codifica proteine  care inhiba sinteza de interferon -1 in organismele gazda fie la nivel genetic prin blocarea promoterului genei (promoterul e o secventa de ADN situata la inceputul genei esentiala pentru declansarea transcrierii genei din ADN in ARNmesager si ulterior in proteina) fie prin blocarea directa a activitatii IFN-1, acest mecanism fiind mai greu de depistat si mai greu de intervenit pe el (5). Pentru SARS-CoV si MERS-CoV s-a demonstrat scaderea efectelor IFN-1 epigenetic prin modificarea histonelor (pt MERS-CoV) , fie prin inhibarea semnalizarii intracelulare consecutive legarii IFN 1.  Ceea ce e interesant este ca la studierea genomului SARS-CoV-2 la 103 pacienti infectati s-a observat ca zona de gene cu cea mai mare rata a mutatiilor este in regiunea ORF8 (open reading frame 8,adica secventa de genom viral curpinsa intre un codon start si unul stop din care rezulta o proteina mare care ulterior este fragmentata de catre proteinaza virala in diverse proteine mai mici, 8 pentru ca este o conventie de unde incepe propriu-zis numaratoarea respectiv de la capatul 5’ al catenei) (5). Ar fi de mentionat ca virusul are nevoie numai de intarzierea eliberarii de IFN-1 , pana cand incarcatura virala a consolidat teritoriul cucerit, fiind tot mai greu de eliminat stiind ca organismul trebuie sa elimine propriile celule infectate si eliminarea virusului ar echivala cu o victorie a la Pirus.

Alt studiu (6) a incubat intr-o linie celulara mai intai unele gene ale virusului SARS-CoV-2: ORF6, ORF8 si codificatoarea proteinei N (a nucleocapsidei) apoi genele pentru interferon 1 uman si un control negativ, adica doar cu genele IFN 1. In linia celulara care a primit si genele virale, sinteza de IFN 1 a fost scazuta. De aici s-a tras concluzia ca proteinele virale codificate de ORF 8, ORF 6 si N inhiba sinteza de IFN-1. Mai mult decat atat, inhiba si transcrierea genelor care ar fi in mod normal activate de catre IFN-1 (6).

Punand cap la cap studiile 5 si 6 se observa ca cea mai susceptibila zona pt mutatii, ORF 8, are rol in inhibarea secretiei de IFN 1, rezultand o variabilitate a raspunsului imunitar al gazdei in functie de gradul de inhibare a IFN-1 de catre virus, timpul de reactie al organismului (vom vedea ca organismul uman isi modifica strategia de aparare imunitara odata cu inaintarea in varsta), ceilalti efectori ai raspunsului imunitar si capacitatea fiziologica de adaptare a functiilor uzuale: circulatie, respiratie, contractie miocardica, filtrare glomerulare renala, sinteza hepatica de proteine, innoire a celulelor imunitare, etc la stresul nou-aparut, atunci cand resursele corpului trebuie judicios impartite atat pentru eliminarea agentului infectios cat si pentru mentinerea functiilor vitale.   Pentru un organ vital deja suferind, un stres nou si prelungit poate fi fatal.

  Totusi, se stie ca celulele producatoare de IFN-1 sunt celulele imunitare in timp ce virusul intra in celulele care exprima receptorul ACE2, celule neimunitare. In aceasta situatie, este important traseul virusului dupa infectie si celulele imune care il proceseaza, astfel ca susceptibile acestui efect de inhibare a TNF 1 sunt CPA-urile. Nu imi este clar in ce fel reuseste totusi virusul sa isi faca de cap prin CPA, adica sa inhibe eliberarea de IFN, odata ce el ar trebui sa fie „imobilizat”” si izolat in proteasom. Este foarte posibil sa existe si o „lupta de gherila” intre virus si sistemul imunitar, adica virusul nu este sub control absolut chiar daca este pus sub escorta de CPA.

La persoanele care au avut forme usoare de boala,dupa vindecare, s-a observat prezenta de anticorpi antivirali din clasa IgG,  neutralizanti fata de proteina N (nucleocapsida) si anticorpi specifici IgG pentru domeniul de legare al proteinei spike (RBD-S: receptor binding domain of S (spike) protein). De asemenea persoanele testate au si limfocite T specifice pentru aceleasi antigene, limfocite care au fost depistate prin capacitatea de eliberare a interferonului 2 (IFN2 = interferon gama) dupa ce au fost puse in contact cu respectivele antigene virale purificate 90% (7).

Un aspect relevant pentru rezistenta la infectie sau vulnerabilitate este cantitate de limfocite T si dinamica acestora dupa declansarea raspunsului imun. La persoanele cu forma grava de boala si mai ales la cele care au decedat, limfocitele T au scazut continuu (8,9,10, 11).  Sunt unele discrepante intre studii privind severitatea bolii si limfopenia (limfopenie = numar scazut de limfocite in sange). De ex, autorii studiului 8 au gasit limfopenie la toate persoanele  cu forma grava de boala (69 de persoane), fara sa o detecteze la persoanele cu forme non-severe (135 de persoane) in timp ce studiul 11 a gasit ca limfocitele au scazut la aproximativ 76%  dintre persoanele infectate (29 din 39 de persoane incluse in studiu) desi numai 46% (18 din persoanele incluse in studiu) au avut forma severa de boala.

Deoarece sunt si rare persoane cu forme usoare sau moderate de boala care se pot prezenta cu limfopenie, rezulta ca efectul limfopenic al infectiei apare relativ precoce in evolutia bolii si deci precoce in organizare raspunsului imunitar atunci cand cooperarea intercelulara este maxima. Probabil ca efectul limfopenic se coreleaza cu incarcatura virala dar poate fi si o tulburare preexistenta a imunitatii prin care limfocitele sunt mai susceptibile la apoptoza sub presiunea stresului inflamator. Intrebarea esentiala este daca virusul induce prin efect direct moartea limfocitelor sau daca este o bucla de actiune cu mai multi agenti moleculari mediatori ai inflamatiei prin care limfocitele T sunt eliminate. In mod normal, dupa orice infectie care solicita raspunsul limfocitelor T, dupa eliminarea agentului infectios, cea mai mare parte a limfocitelor T citotoxice specifice antigenului respectiv moare prin apoptoza si numai o mica parte persista ca limfocite T de memorie (care au reactie rapida de aparare in caz de reinfectie) .

Limfopenia persistenta consecutiva infectiei virale, in formele grave de boala, pe langa valoarea prognostica sugereaza abilitatea virusului de a interfera cu raspunsul imun si altfel decat strict antigenic. Stiind insa ca nu s-a demonstrat infectarea limfocitelor de catre virus, ipotezele care au fost emise pentru depletia limfocitara cuprind susceptibilitatea crescuta la apoptoza a limfocitelor T intr-un mediu celular cu concentratie crescuta de citokine IL6 si TNF alfa (10) sau declansarea apoptozei limfocitare direct de catre virus prin mecanisme inca neidentificate. Anticorpii au rolul de a neutraliza particulele virale accesibile pe suprafata celulei sau in zona de tranzit a virusului de la o celula la alta sau din circulatie. Depozitul de virus intracelular, insa, poate fi eliminat numai cu ajutorul limfocitelor T. Chiar daca si anticorpii pot mobiliza sistemul complement care poate declansa moartea celuleor infectate,  dovezile de prezenta a limfocitelor T specifice de memorie post-infectie la majoritatea persoanelor  argumenteaza pentru rolul esential al limfocitelor T pentru clearance-ul viral.

Un deziderat al cunoasterii patogeniei SARS-CoV-2 este cum anume este indusa limfopenia (numar scazut de limfocite in sange) deoarece prin combaterea acestui fenomen ar fi mai multe sanse pentru reechilibrarea raspunsului imunitar celular competent. Se stie ca moartea limfocitelor e produsa prin declansarea apoptozei, apoptoza fiind un program celular de sinucidere care poate fi declansat intracelular doar de catre celula insasi sau o „sinucidere asistata” atunci cand receptorii membranari pentru declansarea apoptozei sunt activati de catre elemente extracelulare, care pot sa fie alte celule sau alte particule extracelulare cum sunt unele proteine virale. Un aspect interesant este ca spre deosebire de majoritatea celulelor din organism, limfocitele au o inclinatie naturala spre apoptoza, mai ales limfocitele implicate intr-un raspuns imunitar acut si doar prezenta unor citochine cu rol trofic inhiba calea mereu deschisa catre apoptoza.

Organismele care nu pot elimina virusul, desi nu reusesc sa monteze un raspuns imun consistent prin anticorpi si celule T, hiperactiveaza partea de inceput a reactiei imunitare, aceea cu citochine. Cand sunt citochine in exces este un status hiperinflamator si procoagulant in tot coprul. Din aceste cauze apar mici trombi in diferite organe, trombi care obstructioneaza circulatia si din aceasta cauza organele respective sufera de lipsa de oxigen si nutrienti astfel ca nu isi mai pot indeplini functia si apar complicatii amenintatoare de viata, fie ca e vorba de plaman – sufera respiratia, inima – sufera debitul cardiac si tensiunea arteriala si intreg organismul sau chiar risc de aritmii potential fatale, sufera rinichiul – se acumuleaza produsi toxici, sufera ficatul – se acumuleaza produsi toxici, scade productia de glucoza, scade productia de proteine plasmatice care mentin compozitia si presiunea osmotica a sangelui normala, sufera intestinul – creste permeabilitatea peretelui intestinal si risc de sepsis.

Junior (519 puncte)
2 plusuri 0 minusuri

Odata cu inaintarea in varsta se modifica strategia de aparare imunitara a organismului. De exemplu, celulele natural killer sunt mai multe, dar cantitatea de citochine si eficienta per celula natural killer este diminuata. Practic, cresterea cantitativa este o compensare a diminuarii calitative. Si cu macrofagele se intampla cam acelasi lucru. Subtipurile de limfocite de asemenea isi schimba profilul cantitativ si calitativ. E si o veste buna, exista si imbatranire sanatoasa.

O posibila corelatie pentru raspunsul imunitar adeseori ineficient la organismele cu varsta inaintata ar putea fi scaderea treptata a cooperarii intercelulare. De exemplu, in recunoasterea antigenica a ARN ului viral SARS-CoV-2 sunt implicati  receptori TLR 7 (12). Acesti receptori odata activati, induc prompt eliberarea de interferon 1. Un studiu care a investigat densitatea receptorilor TLR pe celule dendritice plasmacitoide (acestea functioneaza ca CPA care care preiau virusul din circulatie si au cea mai potenta actiune in eliberarea de interferon 1)  la persoane cu varsta medie 74 de ani  vs. persoane cu varsta medie 28 de ani a gasit ca prezenta de TLR 7 si TLR 9 este mult scazuta pe celulele dendritice de la seniori fata de juniori (13). Acelasi studiu sustine o reducere de peste 60%, la seniori vs juniori a proportiei de celule dendritice plasmacitoide care pot elibera IFN 1 dupa stimularea cu virus gripal. Dealtfel, in populatia americana >90% dintre pierderile de vieti anuale din cauza infectiei gripale apar la grupa de varsta de peste 64 ani (14).

Ca o mentiune, variabilitatea simptomelor dupa infectia SARS-CoV-2 e strans legata de tropismul virusului adica de celulele si organele pe care le poate infecta, de densitatea receptorilor ACE2 pe celulele respective, de imunitatea locala cat si de cea a intregului organism. Deoarece tractul respirator, digestiv, rinichiul, inima, pielea exprima receptorul ACE2, efectele imediate ale infectiei pot predomina intr-unul dintre acestea la inceput, dar aspectul constant este ca in formele grave de boala plamanul este cel mai lovit.

1. I. Hamming, et al. Tissue distribution of ace2 protein, the functional receptor for sars coronavirus. A first step in understanding sars pathogenesis J. Pathol.: A Journal of the Pathological Society of Great Britain and Ireland., 203 (2) (2004), p. 631e7 Google Scholar

2. Wagner Gouvea dos Santos, Natural history of COVID-19 and current knowledge on treatment therapeutic options, Biomedicine & Pharmacotherapy, Volume 129, 2020, 110493, ISSN 0753-3322, https://doi.org/10.1016/j.biopha.2020.110493.

3. Víctor J. Costela-Ruiz, Rebeca Illescas-Montes, Jose M. Puerta-Puerta, Concepción Ruiz, Lucia Melguizo-Rodríguez, SARS-CoV-2 infection: The role of cytokines in COVID-19 disease, Cytokine & Growth Factor Reviews, 2020, ISSN 1359-6101, https://doi.org/10.1016/j.cytogfr.2020.06.001.

4.Cherie T. Ng, Juan L. Mendoza, K. Christopher Garcia, Michael B.A. Oldstone, Alpha and Beta Type 1 Interferon Signaling: Passage for Diverse Biologic Outcomes, Cell, Volume 164, Issue 3, 2016, Pages 349-352, ISSN 0092-8674, https://doi.org/10.1016/j.cell.2015.12.027.

5. Xiaolu Tang, Changcheng Wu, Xiang Li, Yuhe Song, Xinmin Yao, Xinkai Wu, Yuange Duan, Hong Zhang, Yirong Wang, Zhaohui Qian, Jie Cui, Jian Lu, On the origin and continuing evolution of SARS-CoV-2, National Science Review, Volume 7, Issue 6, June 2020, Pages 1012–1023, https://doi.org/10.1093/nsr/nwaa036

6. Jin-Yan Li, Ce-Heng Liao, Qiong Wang, Yong-Jun Tan, Rui Luo, Ye Qiu, Xing-Yi Ge. The ORF6, ORF8 and nucleocapsid proteins of SARS-CoV-2 inhibit type I interferon signaling pathway,Virus Research,Volume 286,2020,198074,ISSN 0168-1702, https://doi.org/10.1016/j.virusres.2020.198074

7. Ling Ni, Fang Ye, Meng-Li Cheng, Yu Feng, Yong-Qiang Deng, Hui Zhao, Peng Wei, Jiwan Ge, Mengting Gou, Xiaoli Li, Lin Sun, Tianshu Cao, Pengzhi Wang, Chao Zhou, Rongrong Zhang, Peng Liang, Han Guo, Xinquan Wang, Cheng-Feng Qin, Fang Chen, Chen Dong, Detection of SARS-CoV-2-Specific Humoral and Cellular Immunity in COVID-19 Convalescent Individuals, Immunity, Volume 52, Issue 6, 2020, Pages 971-977.e3, ISSN 1074-7613, https://doi.org/10.1016/j.immuni.2020.04.023.

8. Ruyuan He, Zilong Lu, Lin Zhang, Tao Fan, Rui Xiong, Xiaokang Shen, Haojie Feng, Heng Meng, Weichen Lin, Wenyang Jiang, Qing Geng, The clinical course and its correlated immune status in COVID-19 pneumonia, Journal of Clinical Virology, Volume 127, 2020, 104361, ISSN 1386-6532, https://doi.org/10.1016/j.jcv.2020.104361.

9. Qianwen Zhao, Meng Meng, Rahul Kumar, Yinlian Wu, Jiaofeng Huang, Yunlei Deng, Zhiyuan Weng, Li Yang, Lymphopenia is associated with severe coronavirus disease 2019 (COVID-19) infections: A systemic review and meta-analysis, International Journal of Infectious Diseases, Volume 96, 2020, Pages 131-135, ISSN 1201-9712, https://doi.org/10.1016/j.ijid.2020.04.086.

10. Soheil Tavakolpour, Taha Rakhshandehroo, Erin X. Wei, Mohammad Rashidian, Lymphopenia during the COVID-19 infection: What it shows and what can be learned, Immunology Letters, Volume 225, 2020, Pages 31-32, ISSN 0165-2478, https://doi.org/10.1016/j.imlet.2020.06.013.

11. Z. Liu, W. Long, M. Tu, S. Chen, Y. Huang, S. Wang, W. Zhou, D. Chen, L. Zhou, M. Wang, M. Wu, Q. Huang, H. Xu, W. Zeng, L. GuoLymphocyte subset (CD4+, CD8+) counts reflect the severity of infection and predict the clinical outcomes in patients with COVID-19 J. Infect. (2020), Google Scholar

12. Mario Adán Moreno-Eutimio, Constantino López-Macías, Rodolfo Pastelin-Palacios, Bioinformatic analysis and identification of single-stranded RNA sequences recognized by TLR7/8 in the SARS-CoV-2, SARS-CoV, and MERS-CoV genomes, Microbes and Infection, Volume 22, Issues 4–5, 2020, Pages 226-229, ISSN 1286-4579, https://doi.org/10.1016/j.micinf.2020.04.009.

13.Jing Y, Shaheen E, Drake RR, Chen N, Gravenstein S, Deng Y. Aging is associated with a numerical and functional decline in plasmacytoid dendritic cells, whereas myeloid dendritic cells are relatively unaltered in human peripheral blood. Hum Immunol. 2009;70(10):777-784. doi:10.1016/j.humimm.2009.07.005 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5718338/

14.Thompson WW, Shay DK, Weintraub E, et al. Mortality Associated With Influenza and Respiratory Syncytial Virus in the United States. JAMA. 2003;289(2):179–186. doi:10.1001/jama.289.2.179

15. Mihaescu Grigore. Imunologie si Imunochimie, Ed. Universitaţii din Bucureşti, 2001.

Junior (519 puncte)
0 0
Tks. a lot, adia.

Ai depus un efort cu totul special cu triplu-raspunsul asta.

Sper sa ajunga la cat mai multi ochi si cat mai multe minti interesate...

Poti dezvalui in ce domeniu studiezi/profesezi?
2 0
In domeniul medical. Sursele de info sunt la liber pe net. Ma preocupa subiectul si dau si eu mai departe ce am invatat de la altii.
...