Nu cred ca stiinta a decodificat incă mecanismele de care vorbesti. Am citit recent despre descoperirea unui mecanism care se numeste potenţare pe termen lung (long-term potentiation - LTP). Este vorba despre stabilirea unei comunicări de durată între doi neuroni atunci când sunt stimulaţi simultan. Când creierul unei persoane procesează o informaţie, impulsuri electrice, un soi de semnale chimice, sunt transmise între neuroni vecini prin intermediul sinapselor. Se declanşează un proces în cascadă în care sunt implicaţi mai mulţi neuroni vecini şi astfel se creează o reţea de conexiuni de diverse tării. Ulterior, acest model al conexiunilor stabilite între neuroni, care reprezintă, spun oamenii de ştiinţă, amintirea însăşi, se păstrează în cadrul reţelei de neuroni care au procesat evenimentul, tocmai datorită acestui efect numit LTP.
Deşi multe zone ale creierului conţin sinapse capabile să dea naştere unor conexiuni foarte puternice şi unor modele de interconectare foarte solide, s-a descoperit că o zonă a creierului numită hipocamp este în mod special propice "stocării amintirilor", dacă formularea nu e prea pretenţioasă. Hipocampul joacă un rol important în procesele de învăţare, în memorarea detaliilor spaţiale, dar şi în transformarea amintirilor pe termen scurt în amintiri pe termen lung (căci, da, lucrurile pe care ni le amintim pentru doar câteva ore sau zile şi amintirile de-o viaţă sunt 2 lucruri complet diferite, procesate în mod independent de creier).
Amintirile generate la nivelul hipocampului sunt foarte detaliate deoarece integrează date provenind de la mai multe zone ale creierului şi, mai mult, hipocampul prezintă o densitate foarte mare de neuroni. S-a constatat că vătămarea acestei zone a creierului şi a celor vecine cauzează amnezii profunde şi permanente, cât şi imposibilitatea de a stoca amintiri noi, fenomen observat şi la bolnavii de Alzheimer.
Bibliografie suplimentara:
Scientific American Mind 2010, numărul din ianuarie-februarie
Răspuns republicat din vechea secțiune Q&A