Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

0 plusuri 0 minusuri
1.3k vizualizari


Întrebare republicată din vechea secțiune Q&A

in categoria Corpul uman
0 0
Pentru a putea localiza sunetele este necesara o buna reprezentare spatio-temporala. Creierul isi formeaza acest sistem de reprezentare inca de cand incepem sa percepem primele obiecte.

Mai degraba creierul localizeaza sunetele in reprezentarea sa interna a spatiului decat in spatiul extern obiectiv.  Cat de imprecisa este aceasta corespondenta, o vedem in subiectivitatea perceptiilor. Daca impartim o camera in 4¶ steradiani, si punem cate 360 de diviziuni pe planul orizontal si pe cel vertical, concordanta rezultatelor va diferi inter si chiar intraindividual.

Cum efectueaza neuronii procesele de transformare a impulsurilor nervoase (energie biochimica) in informatie cognitiva constienta este cam de neinteles din ce am mai citit prin ce scriu neurocercetatorii.

Si marele mister este cine realizeaza integrarea tuturor acestor impulsuri la fiecare individ, cum se mentine coeziunea si reusim sa ne personalizam existentele daca noi suntem doar procese biochimice in desfasurare?

3 Raspunsuri

0 plusuri 0 minusuri

Fenomenele implicate sînt complexe, atît acustic cît mai ales psihic. Dar în principiu lucrurile stau așa: ne dăm seama de direcție --- cu o precizie foarte bună, de 1 grad în unele situații --- pentru că avem două urechi. Sunetele care ajung la fiecare dintre urechi diferă în următoarele aspecte:

- intensitate globală diferită;
- momentul sosirii diferit;
- spectru de frecvențe diferit;
- suprapunere de ecouri diferită;
- efecte diferite ale urechii externe asupra sunetului;
- reflexii diferite pe umeri, piept etc.;
- reflexii diferite pe obiectele și pereții din jur.

Astfel, urechea orientată spre sursa sunetului percepe un sunet mai intens, cu frecvențe înalte mai clare, mai curînd și cu alte influențe datorate urechii externe și reflexiilor pe alte părți ale corpului.

Frecvențele foarte joase (sub circa 100 Hz) nu folosesc practic deloc la localizarea sursei, pentru că ajung la urechi cu aproximativ aceeași intensitate, din cauza difracției (sunetul ocolește ușor capul), și pentru că diferența de fază între urechi e prea mică, întrucît lungimea de undă e de ordinul metrilor. Așa se face că într-un sistem audio 5.1 nu e nevoie să punem subwooferul în centru, fiindcă oricum nu ne dăm seama de unde vine sunetul (amplasarea lui poate avea însă efect asupra intensității).

Frecvențele joase și medii, pînă pe la 1000 Hz, ajută la localizarea sursei prin diferența de fază între undele sonore.

Frecvențele medii și înalte, de pe la 1000 Hz în sus, ajută la localizare prin diferența timpului de propagare (dacă sunetul conține salturi rapide, de exemplu păcănituri) sau prin diferența mare de intensitate. Lungimea mică de undă face ca sunetul care ocolește capul să ajungă la urechea opusă cu mare pierdere de energie.

E interesant că creierul nu prea e deranjat de reflexiile sunetului pe suprafețele din încăpere. Asta se întîmplă pentru că reflexiile sosesc mai tîrziu decît sunetul direct, iar creierul reușește să deosebească sunetul direct de sunetul reflectat, chiar și atunci cînd sunetul reflectat e ceva mai puternic decît cel direct.

Asta a fost localizarea în plan orizontal.

În plan vertical localizarea e mai dificilă și se bazează pe diferențe minuscule introduse de forma urechii externe și de reflexiile pe umeri și alte părți ale corpului sau obiecte din apropiere.

În sfîrșit, determinarea distanței pînă la sursă e cea mai dificilă, în afară de cazul cînd sursa e foarte aproape de una din urechi sau cînd știm dinainte cam cît de puternic e sunetul unei surse cunoscute în funcție de distanță. În încăperi reflexiile ajută mult la evaluarea distanței, mai ales dacă sîntem obișnuiți cu felul cum rezonează încăperile respective. Cînd se schimbă calitatea reflexiilor dintr-o încăpere cunoscută, de exemplu cînd scoatem covorul sau mobila, sunetele se aud cu totul altfel și ne scade capacitatea de evaluare a distanței.

Bibliografie suplimentara:

http://en.wikipedia.org/wiki/Sound_localization


Răspuns republicat din vechea secțiune Q&A

0 plusuri 0 minusuri

Deoarece avem doua urechi, una in partea stanga a capului iar cealalta in partea dreapta a capului (evident), sunetul ajunge in mod diferit la fiecare.

De exemplu ,daca sunetul vine tocmai din parte stanga, mai intai va ajunge la urechea stanga iar mai apoi la urchea dreapta cu un oarecare delay(mai tarziu), astfel "creierul percepe" sunetului ca venind din partea stanga.


Răspuns republicat din vechea secțiune Q&A

0 plusuri 0 minusuri

As vrea sa fac o mica completare colegilor mei. Cu o singura ureche care aude este extrem de greu sa localizam directia sursei sunetului. Avind doua urechi, creierul primeste doua sunete diferite fiind extrem de sensibil la diferentele de ton sau nuanta acustica. Apoi creierul proceseaza aceste date primite din doua surse diferite si calculeaza distanta si directia sunetului. Este exact acelasi lucru si in cazul ochilor. Ochii primesc fiecare o imagine putin diferita pe care o transmit creierului. Acesta le proceseaza si le suprapune, putind astfel sa evalueze cu precizie distanta obiectului. Cu cit distanta dintre ochi este mai mare cu atit mai precis creierul poate evalua distanta. Cu cit distanta dintre urechi este mai mare, cu atit mai precis poate evalua directia sursei acustice. Pe acest principiu lucreaza telemetrele topografilor care masoara distanta pina la stadie. Din acelasi motiv astronomii au construit telescoape in diferite puncte ale Pamintului ce transmit informatiile unui Centru. In acest fel poate fi calculata cu precizie mare distanta unei stele sau galaxii si imaginea va fi mai clara. Daca o ureche aude un sunet mai intens sau diferit de cealalta, creierul va selecta sunetul primit de la o singura ureche iar celalalt va fi ignorat. Schimbindu-ne atentia putem selecta ce sunet, al carei urechi va fi auzit, ignorind pe al celeilalte. La fel si in cazul ochilor. Daca un ochi vede o imagine indepartata iar celalalt are un obiect foarte aproape ( ex mina, la citiva centimetri ) creierul va vedea imaginea sau obiectul indepartat, ignorind pe cel apropiat, dar schimbind atentia, putem observa obiectul apropiat ignorind pe cel indepartat. Ati incercat vreodata sa conduceti masina acoperind un ochi? Va fi extrem de dificil sa ramineti pe sosea caci este greu de apreciat cu un singur ochi distanta sau viteza.

Răspuns republicat din vechea secțiune Q&A

...