Noi românii sîntem obișnuiți cu ideea că dacă un elev nu atinge un nivel minim de rezultate școlare atunci rămîne repetent. Prin asta elevul ajunge într-o clasă cu o medie de vîrstă mai mică decît a lui și învață din nou aceleași materii, în speranța că de data asta le va învăța mai bine. Procedeul acesta a devenit deja o tradiție și ni se pare că așa trebuie făcut.
Dar știați că există în lume o mulțime de țări deștepte – de exemplu Danemarca, Suedia, Norvegia, Japonia, Coreea – unde repetenția nu se practică deloc? În aceste țări se consideră că e mai benefic pentru elevul slab să-și păstreze colegii decît să repete clasa. Există desigur și țări care practică repetenția, de exemplu Statele Unite, Franța, Germania etc. Apoi mai există și țări ca Noua Zeelandă sau Regatul Unit, unde elevii de aceeași vîrstă sînt împărțiți în grupe în funcție de capacitatea de învățare și deci în loc de a rămîne repetenți elevii slabi sînt trecuți la grupele potrivite pentru nivelul lor.
Oare cine are mai multă dreptate? Care să fie soluția optimă? Ce s-ar potrivi cel mai bine în România?