Eu unul nu prea am treabă cu principiul incertitudinii în activitatea mea (dacă nu pun la socoteală difracția luminii), dar în liceu și în facultate l-am învățat într-o variantă concretă: există perechi de mărimi fizice ale unui obiect cuantic – de exemplu poziția și impulsul sau energia și durata – care nu pot fi determinate simultan oricît de precis, dintr-o cauză fundamentală, care nu ține de limitele noastre experimentale, ci de natură.
În schimb foarte adesea publicul formulează principiul incertitudinii într-o variantă oarecum filozofică, și anume în ideea că actul observării unui fenomen afectează fenomenul (sau actul măsurării strică rezultatul măsurării). Presupun că asta e varianta în care se face popularizarea, probabil pentru că e mai ușor de înțeles așa, chiar dacă nu e riguros. În privința asta se poate spune că popularizarea se face puțin greșit.
Articolul de la Edge.org spune însă altceva, că numele principiului s-a răspîndit într-o variantă greșită în raport cu originalul german. Pe mine asta nu mă deranjează decît cu totul marginal. Numele „greșit” s-a încetățenit așa, iar cei care cunosc principiul l-au lăsat cu numele ăsta și se înțeleg foarte bine între ei. La urma urmei putem considera că termenul incertitudine are un sens puțin diferit în fizica cuantică decît în restul limbii. Nu e mare scofală.
De altfel există mulți alți termeni științifici care la origine însemnau altceva. Cîteva exemple la nimereală: lentila era o legumă (lintea), electronul era chihlimbar, iar tensiunea era o întindere. Ba chiar s-ar putea să fie mai numeroși termenii științifici care au schimbat sensurile cuvintelor vechi decît cei care nu.
