Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

2 plusuri 0 minusuri
1.7k vizualizari

Mă refer la limite care ne blochează cunoaşterea completă a lumii, care nu pot depăşite.

Un exemplu ar fi, cred, incapacitatea de a imagina infinitul: jonglăm cu această noţiune în fizică, matematică etc., dar nu avem capacitatea de a-l înţelege. Vobim despre un univers infinit, dar nu ştim ce e aia; ori vorbim despre un univers finit, şi tot nu ştim ce e aia.

Senior (11.9k puncte) in categoria Corpul uman

6 Raspunsuri

2 plusuri 0 minusuri
Oricine a studiat matamatica stie ce este infinitul (matamatic). In lumea materiala e mai greu de imaginat, dar nu imposibil, O limita de nedepasit a mintii omenesti, care este si marele sau handicap, este imposibilitatea de a-si aminti ceea ce au invatat stramosii. Celelalte animale se nasc cu memoria scrisa in cea mai mare parte, omul nu. Cine nu repeta procesul de invatare al stramosilor ramane ignorant.
Junior (817 puncte)
0 0
Chestia cu strămoşii e interesantă, dar nu văd cum ar funcţiona. Să-mi amitesc tot ce au trăit toţi înaintaşii mei? Ar trebui să am memorie infinită, nu?

Şi ce animale se nasc cu memoria scrisă? Şi noi oamenii ne naştem cu un chit de bază, cum ar fi cel de a achiziţiona o limbă, două, trei. Dar asta nu înseamnă că avem memoria scrisă.
0 plusuri 0 minusuri
Aici putem incepe o intreaga disputa filozofica pe care nu cred ca o poate clarifica cineva.

Totul pleaca, in opinia mea, de la conceptul de realitate obiectiva. Daca acceptam ca exista asa ceva, si acest ceva este rezultatul sutelor de ani de cercetare stiintifica a oamenilor, atunci trebuie sa acceptam ca limitele care blocheaza cunoasterea completa a lumii provin mai degrabă din caracterul incognoscibil al universului. Atata vreme cat acceptam ca realitate obiectiva faptul ca exista limite fizice de nedepasit, cum ar fi viteza luminii, coroborata cu faptul ca universul este de dimensiuni mult prea mari pentru a-l putea strabate in prezent (avand la dispozitie un orizont de timp comparabil cu insasi viata sa), atunci e clar ca nu mintea umana e problema, ci universul insusi.

Daca insa punem in centru ideea ca realitatea stiintifica e una subiectiva, tributara caracteristicilor senzoriale si mentale ale omului, atunci intrebarea isi pierde din sens.

Mai exista si un al treilea mod de a aborda un posibil raspuns. Am citit recent aici pe site un articol care pune semnul de egalitate intre acceptarea validitatii teoriei cuantice si nevoia de a reformula fundamentele realitatii, asa cum o intelegem acum.

http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/73-intrebari-esentiale-ce-nu-stim-inca/6523-bizareriile-lumii-cuantice-batalia-pentru-fundamentele-realitatii.html

In acest caz poate ca e vorba cu adevarat de limitari inerente mintii umane.
Senior (8.1k puncte)
0 0
Chiar nu pot pricepe cum ”realitatea stiintifica e una subiectiva tributara caracteristicilor senzoriale si mentale ale omului”.Tocmai obiectivitatea deosebeste in mod esential stiinta de alte domenii inclusiv de filosofie:deseori in filosofie e foarte greu sa nu fii subiectiv ,mai ales in anumite chestiuni filosofice.
0 0
Ducand argumentul la extrem, uitati de pilda un univers in care cunoasterea stiintifica, aparent obiectiva, nu are nimic in comun cu realitatea: lumea imaginata in trilogia Matrix. De aici putem incepe sa filozofam despre realitate subiectiva vs realitate obiectiva, principiul holografic etc....
2 plusuri 0 minusuri

In primul rand cred ca ar fi necesara o mica precizare/ajustare:aceste limite ar putea fi doar in mod relativ de nedepasit deoarece nu avem argumente ca ele sunt (sau nu sunt) absolut de nedepasit.Deci le-am putea numi mai degraba limite critice,in sensul ca daca totusi ar fi depasite atunci ceva important s-ar intampla-un fel de revolutii stiintifice.

In al doilear rand,intrebarea este una de maxima importanță,datorita caracterului general (filosofic) si ar putea fi reformulata in fel si chip:ea a fost deja formulata de teologi (care sunt tot un fel de filosofi):care sunt culmile posibilitatilor omenesti?

Dupa mine,aceste limite tin de doua aspecte:

1)materia ,cu toate limitele ei materiale :viteza luminii,dimensiunile universului ,dimensiunile particuleleor elementare.Aceste limte au fost ”depasite” prin  formularea unor ipoteze:particule ipotetice care se deplaseaza cu viteze mai mari decat c (tahionii),teoria multiversului,teoria corzilor si ,de ce nu,hiperspatiul din geometria neeuclidiana.

2)conditia /specia umana,cu toate limitele ei,limita principala fiind moartea,conditia de muritor.Stim de unde venim dar nu stim incotro ne indreptam:este greu daca nu chiar imposibil de inteles cum ar putea fi o specie superioara omului si ,eventual,evoluata din om la fel cum omul e superior hominidelor din care a evoluat.Unele caracteristici ar putea fi presupuse:dimorfisul sexual (deosebirile dintre cele doua sexe) accentuat,capacitatea craniana (si creierul) mai mare.Si aceasta limita a fost virtual depasita:de exemplu grecii antici si-i imaginau pe zei ca fiind mai fini si totodata mai puternici,stiind lucruri de neconceput pentru mintea omeneasca.Si,de asemenea,nemuritori:ori,nemurirea este aproape de neconceput (si de neacceptat) pentru mintea omeneasca,noi mergem pe premisa ca nemurirea tine de domeniul imposibilului absolut:desi nu exista argumente.

Novice (290 puncte)
0 0
Eu mă gândeam la limite absolute, nu relative, adică la limite pe care le cunoaştem şi de care suntem siguri că nu le vom depăşi. Chestia cu infinitul e una. Alta ar fi, de exemplu, natura reală a lucrurilor ce scapă simţurilor, care ne dau, e drept, doar o interpretare, nu acces la cum sunt lucrurile. Ce sunt undele electromagnetice? Nu vom şti niciodată, pentru că noi le accesm prin ochi, spetrul vizibil, şi prin aparate, restul, dar nu avem nicio idee despre ce e o undă.
0 0

De cate ori vorbesti cu cineva , "percepi" o unda sonora  care e transformata de anumite terminatii nervoase in unda electromagnetica, care ajunge in creier etc.Pe langa asta, inca din secolul 16 sau chiar din antichitate exista o teorie a undelor.Nu inteleg ce vrei sa spui prin "nu avem nicio idee despre ce e o unda."

 
 
0 0

Dar de unde stii ca acele limite sunt sau nu sunt absolut de nedepasit?Pana acum vreo o  suta de ani,zborul cu un aparat mai greu decat aerul era considerat o limita absoluta si am reusit sa zburam nu doar prin atmosfera ci si dincolo de ea ,avand deja posibilitatea sa trimitem un echipaj uman pe o alta planeta (Marte)-e doar o chestiune de bani.

Unda electromagnetica stim ce e.Dificultatea consta in faptul ca nu putem vedea fotonul cu niciun fel de microscop electronic,din moment ce tocmai fotonii sunt cei care cauzeaza imaginea.Dar nici macar despre asta nu putrem fi siguri daca e sau nu o limita absolut de nedepasit.Daca am putea vedea fotonii si/sau alte particule ,am intelege mult mai bine aceste particule si ne-am apropia de natura reala a lucrurilor,poate am confirma/completa /corecta /imbunatati teoria corzilor,ceea ce ar fi cu adevarat o revolutie uriasa.

O limita cu adevarat de nedepasit in actualul stadiu al tehnologiei ar fi zborurile in afara sistemului solar,datorita faptului ca si vitezele apropiate de viteza luminii (daca le-am putea atinge) ar fi prea mici.Dar nici macar despre asta nu putem fi siguri daca e sau nu o limta absoluta.

0 plusuri 0 minusuri
Din cate am observat,pentru majoritatea universul este sinonim cu spatiul.Stim ca universul este finit in timp ,de unde si intrebarea fireasca-ce-a fost inainte de BigBang?Nu stim daca universul e finit sau infinit in spatiu,dar stim ca spatiul e infinit:nu putem demonstra ca spatiul e infinit dar il consideram infinit prin definitie (altfel l-am numi volum),la fel cum planul si dreapta sunt considerate infinite prin definitie:un spatiu finit ar fi de neconceput pentru ca ar fi un nonsens la fel ca si o ”dreapta” finita (care nu ar mai fi dreapta ci segment) ,la fel ca si un ”plan” finit (care nu ar mai fi plan ci doar o suprafață).

Daca universul ar fi infinit in spatiu,ceea ce inseamna ca ar fi sinonim cu spatiul insusi, atunci sunt doua posibilitati:

-materia ar fi de asemenea in cantitate infinita:si atunci de ce s-a mai intamplat bigbangul daca nu din motive cantitative ca orice alt fenomen?In acest caz ne-am lua adio de la intelegerea cauzelor BigBangului.

-materia ar fi totusi in cantitate finita:ceea ce insemna ca universul in care exista materie (deci universul propriu-zis) ar fi doar un volum ,o portiune finita din spatiu,restul spatiului fiind vid:dar in acest caz universul si spatiul nu ar mai fi sinonime iar universul propriu-zis (in care exista materie) ar fi finit in spatiu.

Si ar mai putea fi o limita a mintii omenesti:mintea insasi.Daca singura limita a mintii omenesti ar fi mintea insasi,asta ar putea insemna ca pentru mintea omeneasca nu exista limite propriu-zise:suntem in asa fel incat sa putem evolua la infinit,depasind orice obstacole.
Novice (290 puncte)
2 plusuri 0 minusuri
Acum recent am avut o discutie  in care incercam sa explic ce inseamna 4D .Poate ati remarcat ca exista o idee despre obiecte in 4 dimensiuni.Virtual e imposibil de vizualizat asa ceva , deci suntem limitati in aceasta privinta.Din punct de vedere matematic se poate defini un spatiu n-dimensional si automat in aceste spatii multimi care definesc corpuri geometrice.

 Sa revenim la mintea umana .Suntem capabili sa privim si sa intelegem o proiectie a unui corp din spatiul nostru cel euclidian ,de exemplu cand ne privim in oglinda .Teoretic o proiectie a unui corp 4D ar fi o imagine 3D ,imagine pe care o putem vizualiza dar incapabili de a vedea in 4D.

 Cred ca limitile mintii sunt cauzate de limita spatiului in care traim.Cu siguranta ca largirea spatiului va oferi si largirea senzoriala a unei minti umane.
Experimentat (2.3k puncte)
0 plusuri 0 minusuri
Dupa cum ne arata istoria, mintea umana este intr-o continua evolutie.  Nu putem identifica niste limite exacte. Ele sunt mereu impinse de catre "varfuri". Cand un om va sti cum sa exprime infinitul altfel decat printr-un simbol matematic, aceasta notiune ar putea deveni ceva mai accesibila mintii noastre. Ma gandeam ca o calatorie in spatiu poate fi revelatoare pentru multi dintre noi in privinta acestei intrebari.

Mintea umana opereaza pe de o parte cu informatii directe senzoriale, venite din mediul intern si extern, iar in forma ei cea mai inalta opereaza prin concepte, gandire abstracta, non-senzoriala. Reprezentarea senzoriala a ceva abstract poate produce niste conexiuni logice care inainte nu erau posibile deoarece nu s-a activat circuitul de asociere. Sunt de acord ca reprezentarea senzoriala nu poate fi exacta insa este un stimul despre care nu stim exact ce ar produce in unele creiere.

"Limitarea" este o realitate fizica a omului. Omul este o fiinta marginita in primul rand de piele. Si nu glumesc, aceasta inseamna ca el se delimiteaza de orice obiect al cunoasterii, indiferent care ar fi acesta. Prin propria delimitare el creeaza notiunea de limita.
Punand totul "in afara" lui, si raportand totul la el insusi si propriile posibilitati, e ca si raportul infinit/1..o sa rezulte infinit. Adica omul are mereu ceva de explorat cat timp ramane individ.
Este ca un interval deschis unde marginea nu se atinge niciodata.

Eu gandesc ca orice limita poate fi depasita si cand spun asta ma refer la specia omeneasca nu la individ, ci potentialul arhetipului uman ca fiinta insetata de cunoastere, creatie si distrugere. Mereu apare cineva mai inteligent aprinzand o scanteie acolo unde inainte era intuneric.

Dupa cum tu ai exemplificat infinitul si Aurelian finalitatea fizica, sunt multe de discutat si despre moarte. Este o pata oarba in logica noastra, definita printr-un cuvant ce semnifica absenta vietii.
Nu faptul ca suntem muritori e greu de suportat de catre creier (cel putin pentru mine) ci faptul ca este un necunoscut complet in care sunt lipsita de toate simturile, de propria identitate fizica, de conditiile necesare existentei constientei in timp si spatiu (creier) si de orice reper pe care il am prin intermediul simturilor fizice. Practic nu mai exista nimic din ceea ce cunosc. Aceasta inseamna ca ori accept ideea ca ratiunea mea de a fi are de asemenea un punct terminus in momentul mortii si viata este doar un fenomen spontan si local, tranzitoriu, intr-un haos infinit, ori fac un pas catre spiritualitate si viata ramane acelasi fenomen spontan si local, tranzitoriu, dar intr-o ordine superioara inteligentei omenesti.
Aici decide puterea fiecaruia de perceptie si asumare a legilor ce guverneaza universul.

Limitele sunt semne de intrebare la care  mai devreme sau mai tarziu cineva raspunde. Dar cat de tarziu, asta pentru noi e putin probabil sa o aflam :)
Junior (519 puncte)
...