Salut,
Foarte provocator! Despre un scop in termeni strict teleologici (scuze, e termenul cel mai propriu, n-am gasit unul mai pedant :-)), nu cred ca se poate vorbi. Universul exista in toate formele posibile, adica cele care nu violeaza legile acestuia. Viul, forma biologica, exista ca una din ipostazele posibile, fiind guvernat de aceleasi legi universale ca si neviul. O distinctie neta intre cele doua , viu si neviu, nu imi e clara, in afara de definitiile si conceptele uzuale. Fara sa-i zic scop, cred ca se poate constata o tendinta universala care conduce spre doua directii: lucrurile cauta sa se conserve pe de o parte si cauta actiunea minima, intre posibilitatile de actiune existente, pe de alta parte. Scopul (tendinta) viului e sa se conserve in principal, iar aceasta se face prin mecanismele evolutive. Asa s-a ajuns la speciile vii inteligente, pana la om. Am crezut o vreme ca "scopul" pentru care a aparut fiinta umana este acela de a reflecta Universul, ca si cum Universul "trebuie", in mod obiectiv, sa atinga o faza in care sa se reflecte pe sine. Dar o conotatie theista inevitabila si inconfortabila m-a determinat sa abandonez ideea. Imi e suficient sa cred ca evolutia selecteaza viata inteligenta, din ce in ce mai inteligenta, pur si simplu pentru ca aceasta este cea mai de succes strategie evolutiva, ceea ce corespunde tendintei de conservare.