Întrebarea este de fapt cum apar basmele și legendele. În principiu este posibil ca un singur om (unul creativ) să facă o poveste de la cap la coadă, pornind de la o idee existentă sau creînd el una nouă. Dar cel mai probabil poveștile populare de azi s-au născut prin evoluție continuă, de la istorioare foarte mici (glume, proverbe, zicători, amintiri) care trecînd în mod repetat de la părinți la copii au luat forme mai complexe. Fiecare povestitor a adăugat ceva, a simplificat ceva, a încercat să transmită morala poveștii într-un mod mai clar sau mai artistic. Istoria poveștilor se poate ramifica, astfel ajungem astăzi să avem nenumărate variante ale aceleiași povești în diferite locuri. Și invers, poveștile se pot combina.
Ca să răspund la întrebare, e suficientă o singură generație pentru a crea un basm sau o legendă, deși probabil în general povestea trece prin mai multe generații de povestitori. Oricum e nevoie de cîteva generații bune pentru răspîndirea ei și intrarea ei în conștiința unei colectivități. Trebuie atins stadiul în care povestitorul să poată spune „A rămas vorbă din bătrîni cum că...” sau „Ziceau moșii și strămoșii că...”.
Ca terminologie, basmul este narațiunea unor întîmplări (de obicei imaginare) legate frecvent de lupta dintre bine și rău, iar legenda este tot o narațiune, dar prin care se încearcă explicarea, pe căi de obicei fantastice, a unor obiecte, fenomene, însușiri etc. reale. Dar delimitarea dintre basm și legendă este neclară. Există povești care sînt și legende, de exemplu Ursul păcălit de vulpe: „Și de atunci a rămas ursul fără coadă.”. Și invers, legendele Olimpului sînt de fapt în același timp și basme.
Dar azi există basme și legende scrise de scriitori, care creează narațiuni originale, din propria lor imaginație. Atunci basmul sau legenda se naște într-o clipă, clipa în care i-a venit scriitorului ideea sau clipa în care a apărut cartea în librării. Cînd eram copil citeam multe povești și pe lîngă poveștile populare (românești sau din alte țări) cuprinse în cărțile din seria „Povești nemuritoare” îmi plăceau foarte mult și poveștile moderne, de exemplu cele scrise de Vladimir Colin și Călin Gruia.