Multumesc pentru raspunsurile foarte bune pe un subiect foarte important- avand in vedere ca "mandria de a fi roman" este o tema care activeaza cotidian sau ocazional (justificat sau nu) anumite resorturi nationaliste. Incerc sa rezum ideile colegilor:
- intai de toate, sa amintim ca mandria nu este un sentiment neaparat pozitiv - de pilda, este taxata ca pacat biblic ! Pe de alta parte, eu cred ca mandria "de sine" este un sentiment obligatoriu al unui om normal, este maladiv sa-ti lipseasca cu desavarsire - ai trai intr-o depresie vesnica. Biologic, face parte din Principiu 2 al Viului - autoprezervarea !
- mai departe, foarte corecta observatia Norei si a lui Adi - desi nu este evident la prima vedere, mandria este un termen COMPARATIV ! Totdeauna esti mandru de ceva in comparatie cu ... ! Iar unde este comparativ, totdeauna apare relativitatea (ne-einsteiniana !).
- mai raman temele principale ale intrebarii: daca trebuie sa fiu mandru ca sunt roman si daca e bine sa fie promovata mandria de a fi roman. La prima tema, raspunsul colegilor a fost negativ peste tot - fie pentru ca o astfel de mandrie nu are obiect (nascuti sa fim romani), fie pentru ca mostenirea nationala nu justifica o atare mandrie.
- la ultima intrebare, desi n-am primit un raspuns direct decat de la Adi, toti par de acord ca este nejustificata cultivarea mandriei nationaliste - mai ales in contextul mondializarii. Hmm, desi sunt de acord cu ei in principiu, realismul ma face sa cred ca totusi propaganda nationalista poate fi, paradoxal, un instrument util - daca ar fi indreptata spre "a face" si nu doar ca propaganda electorala !
Concluzie: ar trebui sa combatem propaganda gaunoasa a ideii ca suntem cu stea in frunte, un fel de "poporul ales" si sa evaluam critic realizarile de pana acum ale romanilor, ca baza pentru eforturile viitoare, mai ales in contextul mondializarii. Dar tare ma tem ca majoritatea romanilor nu gandesc asa - nu e comod deloc sa renunti la o iluzie calduta...