Presupun că ați luat nivelul de 0 dB ca fiind prin definiție intensitatea unui sunet aflat la limita de sensibilitate a urechii individului în cauză. Dacă un sunet e mai slab decît acest nivel de 0 dB, urechea nu-l poate percepe, caz în care orice intensitate ar avea (sub 0 dB) efectul asupra simțului auditiv ar fi același, și anume nul.
Camerele anecoide și izolate fonic --- adică în care pereții nici nu reflectă sunetele produse în interior și nici nu transmit sunetele din exterior --- există în foarte multe locuri din lume, deși diferă mult în performanțe. Posturile de radio, studiourile de înregistrări, laboratoarele acustice și alte locuri au astfel de camere foarte liniștite, pentru felurite scopuri.
Dar nu e nevoie să avem acces la astfel de camere pentru a obține experiența unei lipse aparent totale de zgomot. Condiții similare se pot obține și în natură. De exemplu iarna, cînd e zăpadă groasă, într-un loc ferit de zgomotul produs de oameni, mai ales într-o vale sau depresiune, dacă nu bate vîntul, nu cîntă păsările și nu e nici o apă curgătoare în apropiere, nivelul de zgomot poate fi sub limita de detecție a urechii. Tot o liniște desăvîrșită (pentru ureche) se poate obține în peșterile secate, care nu sînt anecoide, dar sînt foarte bine izolate de zgomotul exterior prin simpla masivitate a muntelui.
În astfel de condiții un om cu auzul normal aude zgomote făcute de organism: bătăile inimii, respirația, mici pocnituri ale încheieturilor, clipitul pleoapelor, mișcările stomacului etc. În plus se aude zgomotul făcut de urechea însăși în procesul de auzire.
Dacă mediul este anecoid, de exemplu în condițiile cu zăpadă descrise mai sus, atunci propria voce sună neobișnuit, pentru că în absența oricărei reflexii a vocii ne lipsesc reperele spațiale cu care sîntem obișnuiți. Senzația auditivă este aceea că plutești într-un spațiu gol și infinit.