Oricine a avut de-a face cu o editură ori tipografie ştie că e o diferenţă enormă între costul de producţie al unei cărţi şi preţul de librărie. Totuşi, în funcţie de calitatea hârtiei, nr pagini, de copertă şamd, editurile mai pot argumenta că, vezi doamne, trebuie să aibă şi ele un profit, într-o lume ce nu mai citeşte.
Dar de ce sunt cărţile electronice atât de scumpe, de multe ori la fel de scumpe ca cele print? Căci nu mai există niciun cost să faci o copie după un document electronic.
Pe de altă parte, mă întreb, nu există o reacţie firească a cumpărătorilor, de vreme ce sunt atât de scumpe cărţile electronice, să cumpere, dacă vor o carte, varianta print? Dacă tot dau banii, măcar să cumpere un produs care a costat ceva pe partea de manufactură...