Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.7k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

0 plusuri 0 minusuri
1.5k vizualizari
La biofizică mi-a spus proful că imaginea virtuală care se formează la microscop poate fii înregistrată pe retină, dar nu pe un ecran solid, ca o placă de carton.

De ce și cum anume putem înregistra/vedea o imagine virtuală? Daca nu o putem înregistra pe un ecran, ce anume putem face cu ea?
Junior (994 puncte) in categoria Fizica

1 Raspuns

3 plusuri 0 minusuri
 
Cel mai bun raspuns

O imagine virtuală se poate transforma ușor în imagine reală. De altfel ochiul exact asta face. Cînd ne uităm la microscop, ocularul formează o imagine virtuală, iar cristalinul ochiului o transformă în imagine reală, pe retină. Retina joacă același rol ca o placă de carton.

Afirmația că imaginea de la micrscop nu poate fi proiectată pe un ecran este valabilă numai din motive practice, și anume pentru că în general lumina care intră în microscop e slabă, iar magnificarea pe care o produce microscopul o slăbește și mai mult. Dar acea lumină se poate prinde pe un ecran, de exemplu în condițiile următoare:

- Lumina de la obiect să fie cît mai puternică. Ca experiment, putem lua ca obiect filamentul unui bec miniatură.

- În cameră trebuie să fie întuneric total. Lumina care pleacă de la obiect (bec) în alte direcții decît spre obiectiv e bine să fie și ea blocată ca să nu ajungă la ecran nici direct, nici indirect.

- Ecranul alb să fie pus nu prea departe de ocular, ca lumina să nu se distribuie pe o arie prea mare.

- E nevoie de o mică ajustare la microscop pentru ca imaginea virtuală să devină reală, adică razele ușor divergente care ies din ocular să devină ușor convergente. Pentru asta, fie retragem ocularul ceva mai departe de obiectiv, încît focarul ocularului să fie după imaginea formată de obiectiv, fie îndepărtăm puțin obiectul de obiectiv, pentru a obține același efect.

Mai putem transforma imaginea virtuală în imagine reală cu o lentilă, așa cum face ochiul. De altfel atunci cînd în loc de ochi preluăm imaginea cu un aparat foto sau cu o cameră video asta facem: lentila lor transformă imaginea virtuală într-una reală proiectată pe sensorul (film, vidicon, CCD etc.) aparatului în cauză.

Să răspund și la întrebările punctuale:

- Cum putem percepe o imagine virtuală? Punînd ochiul acolo unde vin razele de lumină.

- Cum putem înregistra o imagine virtuală? Punînd un aparat foto sau o cameră video acolo unde vin razele de lumină.

- De ce putem vedea/înregistra o imagine virtuală? Pentru că lentila ochiului ia razele ușor divergente ale imaginii virtuale și le concentrează pe retină. La fel face obiectivul aparatului foto sau al camerei video.

- Dacă nu o putem înregistra pe un ecran... Ba o putem înregistra, dar e nepractic.

- Ce putem face cu ea? O putem vedea cu ochiul sau o putem fotografia ori filma.

Ca să vă explic mai în detaliu ar trebui să vorbim față în față și să vă desenez cum merg razele de lumină, ceea ce e cam greu. Dar găsiți explicații despre funcționarea microscopului prin manuale și pe internet.

Expert (12.9k puncte)
...