In primul rand, daca doreai analiza lui Farfuridi, trebuia sa adresezi intrebarea la topicul "Limba Romana".
Dar daca te intereseaza expresia in sine, ar trebui sa-l lasi pe Farfuridi in pace.
Caragiale a pus expresia asta - impreuna cu multe altele - in gura lui Farfuridi in intentia de a-i contura un caracter perfid, ipocrit. Atata tot.
Expresia in sine, pe care Plutarh o comenteaza in cartea "Vietile paralele ale oamenilor ilustri din Grecia si Roma", presupune caracterul ipocrit si imoral al tuturor celor care se folosesc de tradatori pentru a-si atinge scopurile.
Cu toate astea, din punct de vedere psihologic, daca asta ar fi un criteriu al ipocriziei si imoralitatii, in profilul asta ne-am incadra fix cei care ne consideram 'ăi mai morali.
E inutil sa compari mere cu creioane.
Tradarea este o actiune prin care noi ne atingem obiectivele. Tradatorul este doar un mijloc, o unealta. N-avem de ce sa le comparam.
Toti promitem, toti amagim - la scara mai mica sau mai mare - ca o sa facem si-o sa dregem, cersind tradari mai mari sau mai mici, toti avem nevoie sa aflam secrete sau deschidem usi. Mare scofala!
Iar motivul pentru care-i dispretuim pe tradatori nu este in numele moralitatii, ci ptr ca inconstient stim ca din acest moment, orice tradator - indiferent ca azi a tradat in favoarea mea - reprezinta un real pericol viitor. Stim in mod inconstient ca, in orice moment, tradatorul se poate intoarce impotriva noastra. Ii dispretuim din pur instinct de conservare.
Imi este foarte util veninul sarpelui, dar imi este frica de sarpe si, de ce nu, multi chiar îi urâm, desi toti apreciem veninul lor.