Prezenţa melasei din zahărul brun schimbă puţin situaţia, e adevărat nu extraordinar de mult, dar există câteva avantaje faţă de cel alb:
- melasa conţine o mulţime de nutrienţi valoroşi pentru organism, care lipsesc aproape cu desăvârşire din zahărul alb;
- rafinarea este mai puţin intensivă decât la cel alb, iar rafinarea presupune nişte tratamente termice şi chimice care pe lângă că anulează nutrienţii (peste 50 din sfeclă de ex) la doar unul (fructoza), mai este şi "îmbogăţit" cu alte substanţe cum este de ex. dioxidul de sulf (E220), un conservant cu efecte adverse cunoscute.
Orice substanţă pură generează un şoc în organism care produc dezechilibre, zahărul alb de sinteză intensă face deci să apară o serie de reacţii şi în timp organismul se expune puternic la boli specifice: diabet, obezitate, osteoporoza si probleme legate de asimilarea calciului, carii dentare, imunitate scăzută în general, alergii, cardiopatii, tulburarile de ciclu menstrual la femei, reumatismul, anemia, astenia, sinuzita, rinita, la copii - la care culmea! le dăm cel mai mult - scade procesul de creştere şi capacitatea de concentrare, apare rahitism şi o fragilitate a oaselor prin eliminarea calciului, declanşează o pubertate prematură, predispune la violenţă ..... şi mai sunt!!
Asta ca să nu vă întrebaţi de ce în ultima vreme zahărul este denumit "otrava albă", la concurenţă cu heroina, însă nu chiar atât de puternică ca ea.