Între cele două tipuri de convingeri există o diferenţă esenţială: metodele pe care le aplică fiecare pentru a le dobândi.
În ce priveşte religioşii, metoda de a dobândi convingeri ţine de acceptarea unor informaţii sub o autoritate supremă, invocată de o entitate ce nu poate fi raportată concret la cunoştinţele actuale, deci supranaturală. Acceptarea existenţei acestei entităţi ca şi cum ar fi un adevăr incontestabil este baza întregii filozofii teiste a tuturor acestor filozofii, a dogmelor, a tradiţiilor vechi. Chiar mai mult se consideră că nu are nevoie de vreo demonstraţie. Mai există un aspect care contribuie decisiv la acceptarea acestei premize, anume necesitatea unui scop primordial în viaţa fiecărei persoane. Există o mulţime raţionamente cât se poate de logice, care decurg de la această premiză, considerată adevărată, aşa că dacă se trece peste problema afirmaţiei de bază se poate ajunge mai departe. Dar dacă în acest mod s-a trecut o dată peste o problemă de accepţiune, este foarte probabil să se poată trece din nou, să fie posibile interpretări subiective, iar asta se vede foarte bine în diversitatea ideologiilor şi filozofiilor teiste. Supranaturalul şi autoritatea supremă poate astfel explica tot ce cunoaşterea actuală, ştiinţele actuale nu reuşesc încă să o facă.
Ateii în schimb, printre care mă număr şi eu, au o altă tehnică de dobândire a convingerilor, bazată pe metode ce se vor cât mai apropiate de metoda ştiinţifică. Adică pentru a se contura o convingere, este nevoie de dovezi directe sau convergente, întărite pe cât se poate de confirmarea experimentală, de existenţa unor raţionamente cât se poate de logice şi toate împreună să mărească cât mai mult şansele ca acea convingere să fie adevărată. Credinţa fără dovadă este considerată deci nerelevantă, o ipoteză de lucru, o afirmaţie cu foarte mici şanse de a fi acceptate mental. După părerea mea, această metodă ştiinţifică este cea mai precisă, practică şi onestă metodă de a evalua şi aproxima realitatea înconjurătoare, evitând la maxim ambiguităţile, standardul dublu şi interpretările subiective, este motivul pentru care toate credinţele în supranatural mi se par iraţionale! Scopul în viaţa unui ateu se reduce la a încerca să înţeleagă cât mai multe din aspectele acestui univers, ale existenţei umane, a relaţionărilor şi interdependeţelor existente, de a înţelege naturalul. Acolo unde nu înţelege sau nu ştie ce se întâmplă preferă să recunoască onest asta şi să continue să exploreze. Poate trăi foarte liniştit şi fără unele certitudini, e chiar mai provocator aşa. Supranaturalul este o invenţie de sorginte teistă, ateii nu au decât natural.
