Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 1 minus
2.3k vizualizari

Am întâlnit toate aceste formule, cu precădere prima, dar care mi se pare cam ciudată. Putem spune, pe baza uzului, că toate aceste variante sunt corecte?

Senior (11.9k puncte) in categoria Limba Romana
2 0
De ce-ar fi interesant care sînt corecte și care nu?

PS. Întreb pentru că mă interesează să aflu cum se propagă obsesia asta pentru corectitudine. În mod normal ar trebui să ne pese numai dacă limba ne ajută să ne înțelegem destul de bine unul cu altul, iar conformitatea cu un standard mai mult sau mai puțin convențional și artificial ar trebui să fie un aspect cu totul secundar. Dar de circa un secol încoace la români s-a născut o epidemie: dorința obsesivă de a ști cum e corect și de a folosi informația asta atît pentru a vorbi în modul perceput ca fiind corect, cît și pentru a-i înjosi, prin critici și corectări, pe aceia care nu vorbesc în acel mod.
2 0
Bun. Si atunci inseamna ca singura preocupare ar trebui sa fie aceea de a fi intelesi? Si cand scrii o carte,  un document oficial - poti merge pe ideea ta,  adica sa scriem oricum,  dar intelesi sa fim? Cred ca jurnalistii romani aplica asta. Si Gigi Becali,  care,  oricat de incoerent,  se face inteles pana urma.
Preocuparea pentru exprimari decente nu poate fi catalogata drept obsesie.
2 0
La români corectitudinea chiar este obsesie, mult peste o preocupare firească și legitimă pentru exprimarea îngrijită.

Observați că dumneavoastră înșivă mi-ați ignorat complet întrebarea doar ca să vă concentrați pe a apăra sfințenia corectitudinii? Asta spune ceva: ați considerat că în comunicarea dintre noi există ceva mai important decît comunicarea însăși.

Românul nu întreabă „Cum e corect?” pentru că are de gînd să scrie o carte sau un document oficial. El este în căutarea corectitudinii de dragul exclusiv al corectitudinii, ca și cînd asta ar fi un scop în sine, mai important decît orice altceva în comunicare. Uitați-vă pe forumurile de discuții, în zonele legate de limba română; veți constata că subiectele legate de cum se spune una sau alta reprezintă de departe majoritatea, deși există întrebări mult mai importante: ce înseamnă expresia cutare?, cum exprim ideea cutare? etc.

Jurnaliștii români fac greșeli mult mai grave decît cele de gramatică. De exemplu: nu-și verifică informațiile, traduc știri din alte limbi fără să înțeleagă ei înșiși ce au tradus, sînt snobi și folosesc un limbaj prețios acolo unde unul simplu ar fi mai potrivit, își organizează materialul cu picioarele încît structura lui logică devine de neînțeles etc. Prin comparație, a spune „am luat la cunoștință x” în loc de „am luat cunoștință de x” e o greșeală infimă, cu totul neglijabilă și cu totul acceptabilă, care nu împiedică deloc comunicarea. Este o greșeală numai prin convenție, arbitrar. Și totuși lumea observă în general doar astfel de greșeli de formă.

Acum poate înțelegeți care e substratul întrebării mele, „De ce-ar fi interesant care sînt corecte și care nu?”. Am pus-o ca să vă invit să vă sondați motivația care vă face să puneți astfel de întrebări. Dacă veți face efortul acesta de conștientizare veți ajunge pe tărîmul sociolingvisticii. Acolo veți constata că dorința de a vorbi corect nu vine dintr-o necesitate a limbii, ci dintr-o presiune socială, la care participați atît ca victimă cît și ca făptaș, și care în ultimă instanță este o memă, cot la cot cu religiile.
1 0
Eu credeam că am răspuns la întrebare. Pentru că eu cred că eleganţa şi corectitudinea scrierii merge dincolo de simplul imperativ al transmiterii unui mesaj inteligibil. Eu nu cred că limba este doar un instrument de transmitere a unor mesaje; mă gândesc că stilul, forma au însemnătatea lor.

Concluzia trasă privind obsesia românilor pentru corectitudine mi se pare pripită. Şi la ce procent dintre români ai identificat obsesia asta? Şi cum ai stabilit procentul? Este obsesia asta specifică românilor, spre deosebire de englezi, chinezi şi bulgari? Cum ai stabilit asta? Pe forumuri?

De acord că dorinţa de a vorbi corect nu vine dintr-o necesitate a limbii. Nici nu înţeleg cum vine asta. Dar să spui că dorinţa de a te conforma unor norme lingvistice este o memă ce merge "cot la cot" cu religia - mi se pare nerealist. Adică nu mă perfecţionez din punctul ăsta de vedere pentru am intenţia de a-mi şlefui "discursul", ci pentru a mă da mare, a râde de alţii? Şi toate, la urma urmelor, pentru că există o presiune socială aşa mare exercitată asupra mea că nu pot suporta? :)

Sincer nu mi-e clar care ţi-e ideea. Cum ştii sigur că tu ai dreptate privitor la cum trebuie abordate problemele de limbă? De ce nu ai dubii şi nu te întrebi dacă nu cumva e bine să respecţi nişte norme şi să te lămureşti cum e corect: "a lua la cunoştinţă" ori "a lua cunoştinţă de"?
0 0
Ideea cred că am exprimat-o destul de clar: românii sînt exagerat de preocupați de corectitudinea exprimării, dincolo de cît ar fi necesar. Necazul e că pentru a ajunge la concluzia asta trebuie să vezi sistemul din exterior, de exemplu comparîndu-l cu ce e prin alte țări sau citind ce părere au specialiștii pe tema asta.

Eu am fost destul de norocos să am ambele experiențe: și trăitul prin alte țări, și lectura de specialitate. Asta nu-mi dă certitudini, ci doar o perspectivă mai largă și, cred eu, o înțelegere mai profundă, deși cu cît știu mai mult cu atît îmi dau seama că mai am mult de aflat. Concluzia mea, din ce am citit în literatura lingvistică pe tema contrastului dintre gramatica prescriptivă și cea descriptivă, din ce am discutat cu oameni foarte diverși (de la simpli băgători de seamă la profesori de română) și din ce am văzut cu ochii mei în țară și în lume, este că românii, în mod clar mai mult decît alte popoare, au mania corectitudinii. Ea se manifestă în două direcții: pe de o parte fiecare om face un efort mai mare decît necesar pentru a se conforma unui model artificial, iar pe de altă parte mulți au o tendință agresivă de a-i corecta sau critica sau batjocori pe alții.

De exemplu, cînd un român spune „Acum e struți și pă la noi”, reacția celor care îl aud care este? Să-i spună că a greșit, că a făcut un dezacord și că a spus „pă” în loc de „pe”. Bietul om n-a făcut decît să-și vorbească propriul grai, și anume cel muntenesc, unde exprimarea asta cu „dezacord” (care nu e dezacord, ci particularitate morfologică a graiului) și cu „pă” e cea normală, transmisă din generație în generație. Pe de altă parte, cînd un american se duce la Londra și-și vorbește engleza lui, cu particularități diferite de ale locului, englezii din jur ce reacție au? Să constate că americanul vorbește altfel de engleză. La fel cu belgienii sau elvețienii care se duc în Franța, la fel cu japonezii dintr-un colț al țării cînd se duc în alt colț etc. Observați? Românii spun imediat că e „greșit” acolo unde alții spun doar că e „altfel”. Iar asta am tot constatat-o iarăși și iarăși, în fel și fel de circumstanțe. Sigur, au și alții maniacii lor, dar mult mai puțini. La noi e o molimă perpetuată de învățămînt.

Ce concluzie tragem? Că pentru români a vorbi „corect” e o obligație, o necesitate, că indiferent cum vorbești la tine acasă cu ai tăi, în public trebuie musai să te exprimi cum îți cere norma, care normă e percepută juridic: a fost stabilită de o autoritate și ai datoria s-o respecți. Doamne ferește să vorbească cineva la televizor într-un mod care se abate de la normă. Imediat vuiește internetul românesc de critici și insulte la adresa lui, care de care mai usturătoare. Uitați-vă cum se porcesc unii pe alții la televizor, în interviuri sau în parlament, cu acuzații de genul „ești agramat”, „nu știi ce înseamnă cuvîntul X”, „cuvîntul Y nu e în dicționar”, „ai făcut un pleonasm”, „vai, ce cacofonie ți-a scăpat” etc. etc.

În fine, m-am întins prea mult. Așa cum nu ajunge să te uiți la fenomenele naturale din jurul tău pentru a ști fizică, chimie, biologie etc., tot așa nu ajunge nici să vorbești o limbă sau zece sau o sută ca să te pricepi la lingvistică. Totul se învață cu răbdare. Iar cine citește despre lingvistică (nu manualele de școală, care au fost făcute tot de victime ale sistemului) începe să înțeleagă care e treaba cu corectitudinea, mai exact ce rol ar trebui să aibă ea și ce rol exagerat i se dă.

Să fim bine înțeleși: întrebarea dumneavoastră nu e aberantă și nu are un defect anume. Dar statistic ea este una din prea multele întrebări de același fel, pe o temă care nu merită nici pe departe atîta atenție cîtă i se dă. Ca analogie, e în regulă dacă cineva întreabă „Cîte dungi ar trebui să aibă o zebră?”, dar cînd un popor întreg pune obsesiv întrebări de același fel ceva nu e în regulă.
0 0
"Obsesia" de a vorbi sau scrie corect este una din manifestările respectului față de reguli, față de lege și, implicit, față de ceilalți. Сeea ce, se pare, nu prea te caracterizează pe dumneata: încalci regula scrierii cu â în interiorul cuvintelor necompuse, regulă stabilită de Academia Română încă din 1993. Adică nu ești de acord cu dictonul Dura lex, sed lex. În schimb este stridentă obsesia (ai scris câteva mii de cuvinte ca să susții ce?! o... părelnică părere a dumitale!) d-tale pentru a demonstra... obsesia românilor pentru corectitudinea exprimării.
0 0
Cînd te străduiești să scrii și să vorbești îngrijit pentru sufletul tău e una. Cînd îi critici pe alții (care nu sînt copiii sau elevii tăi) numai ca să-i înjosești e cu totul altceva. Nu mai e vorba de reguli, de legi, de respect, ci doar de bătaie de joc.

Știți cum a procedat Academia Română la reforma ortografică din 1993? Interesați-vă și veți afla că a acționat în modul cel mai neștiințific și mai comunist cu putință, deși, culmea, tocmai pentru a demonstra că s-au dezis de comunism au făcut mișcarea. Decizia s-a luat prin vot (!) deschis (!), fără argumente (!), după o propagandă mincinoasă (!) și împotriva opoziției ferme a lingviștilor. Poftim, refuz să accept așa ceva.

Și dacă scriu cu „î” și „sînt”, ce se întîmplă? Moare cineva? Se îngrădește libertatea cuiva? Se șifonează prestigiul cuiva? Suferă cineva în vreun alt fel? Pică cerul? Norma limbii nu e lege, așa că vorbiți degeaba de dura lex.

Eu cînd vorbesc de obsesia românilor pentru corectitudinea de formă vorbesc pentru că o cunosc. Stau de multe ori de vorbă pe teme de limbă cu tot felul de oameni și constat că ei nu abordează chestiunile de lingvistică decît pe dimensiunea corect-greșit (și, apropo, gramatica normativă nu face parte din adevărata lingvistică, pentru care limba trebuie studiată așa cum e ea, nu cum crede cineva că ar trebui să fie). Apoi compar cu ce văd la oamenii educați prin alte țări, unde obsesia asta nu e nici pe departe atît de gravă ca la noi. Apoi văd că aceeași atitudine obsesivă de a-i critica pe ceilalți pentru chestii de formă se manifestă la români și în alte aspecte sociale.

De altfel și străinii care locuiesc în România au remarcat tendința asta a noastră de a ne tot muștrului unul pe altul pentru te miri ce, inclusiv chestii de limbă. Am auzit asta de la mai mulți străini cunoscători ai României, dar iată niște exemple date de un american care locuiește la Cluj și care numește sportul nostru național al muștruluielii „Righteous Scolding”:
http://kingofromania.com/2010/05/01/the-scolding-of-righteousness/

Așadar tabloul este complet. Vorbesc de obsesie pentru că o văd în fiecare zi și o văd și alții. Sigur, din interior e mai greu de observat, pentru că lipsește referința.

La o adică nici dumneavoastră nu respectați normele sociale de bună-cuviință cînd vă adresați cu semipoliticosul și cvasiarhaicul „dumneata”, de parcă v-aș fi bunicul de la țară. Pesemne o faceți pentru că „dumneavoastră” ar fi prea mult pentru mine, nu? Dar uite, nu pică cerul. Ziceți-mi cum vă place. Fiecare respectă normele (de limbă, de comportament) după cum crede de cuviință.

Te rugam sa te autentifici sau sa te inregistrezi pentru a raspunde la aceasta intrebare.

...