Pentru a vă înregistra, vă rugăm să trimiteți un email către administratorul site-ului.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

1 plus 0 minusuri
3.0k vizualizari
Mă uit la Realitatea TV. Silviu Mănăstire vorbeşte cu patos despre "ipochimenul" Becali.

Termenul, care la origine înseamnă ins, individ, persoană, a căpătat în timp o tentă ironică. Probabil că nu i-ar conveni nimănui să fie numit ipochimen, asta cu condiţia să cunoască termenul.

Întrebarea e dacă ştiţi cumva istoria acestui cuvânt. Care e originea sa şi cum şi-a "câştigat" nuanţa ironică actuală?
Senior (8.1k puncte) in categoria Limba Romana

2 Raspunsuri

2 plusuri 0 minusuri

Răspund fără să mă fi documentat (nici nu am unde), așa că citiți ce-am scris și apoi beți repede apă.

În perioada stăpînirii fanariote am împrumutat multe cuvinte din limba greacă. O parte din ele au intrat adînc în uz și le folosim și azi --- poftim, a folosi e unul din ele ---, dar o altă parte au rămas rezervate pentru anumite registre ale limbii, de exemplu în vorbirea pompoasă, snoabă. De aceea cu timpul astfel de cuvinte au căpătat nuanțe ironice, peiorative, glumețe. Bănuiesc că asta s-a întîmplat cu ipochimen: a rămas numai în vorbirea unor snobi, iar ceilalți au început să-l folosească ironic, ca o imitație a limbajului snobilor.

Apropo de grecisme și nuanța lor oarecum amuzantă, citeam recent într-un articol de lingvistică cum că dacă vrei să inventezi un verb hazliu îi pui o terminație tipic grecească. Dacă spui M-am plimbarisit un pic, Te-ai murdarisit pe fund etc., rezultatul sună comic (partea și mai nostimă e că aceste două verbe chiar au existat acum vreo 200 de ani, dar între timp au ieșit din uz). Chiar și verbe curente, cum ar fi a categorisi sau a zaharisi, sună din cauza terminației grecești puțin mai șugubăț decît alte verbe.

Expert (12.9k puncte)
2 plusuri 0 minusuri

Acum cativa ani am avut aceeasi dilema cu termenul "condescendent/condescendenta". Asa am aflat ca exista si situatii in care "abaterea de la sens este validata ca norma inainte de a se fi raspandit si de a avea de partea sa argumentul uzului ". A fost pur si simplu o eroare de definire intr-un dictionar din 1958, propagata ulterior in ciuda obiectiilor.

Tot la categoria "pacatele limbii" am gasit si o explicatie referitoare la "ipochimen".

Citez

"Cum s-ar explică această tendinţă de evoluţie semantică? În primul rînd, mulţi dintre termenii generici tind să devină mărci ale distanţei ironice: procesul a fost observat în legătură cu ins, individ, dar e cel mai bine ilustrat în română de deprecierea grecismului ipochimen, la origine un perfect sinonim al lui persoană. Se adaugă probabil, în cazul cuvîntului personaj, şi influenţa sensului său principal din limba actuală, inducînd ideea de inautenticitate şi de ficţiune. Un personaj este în mod fundamental o invenţie dintr-un roman, un film, o piesă de teatru; transferat pe scena publică (altă metaforă uzuală), evocă peripeţii, spectacol, dar şi lipsă de consistenţă, de realitate..."

Articolul il poti gasi integral, cu explicatii pe larg aici

Junior (558 puncte)
...