Trecem peste faptul că întrebarea „Cum e corect?” e foarte neinteresantă pentru lingvistică.
Cînd aveți astfel de întrebări vă sugerez să procedați astfel:
1. Folosiți Google, într-un mod inteligent. De exemplu, în cazul de față, căutați secvența "unul cu altul" sau "unul cu celălalt" (cu ghilimele drepte cu tot). Veți găsi cum face lumea acordul, la singular sau la plural. Dacă veți găsi ambele tipuri de acord în proporții aproximativ egale nu veți ști cum e corect, dar asta vă va spune că ambele variante de acord sînt foarte răspîndite în uz, deci dacă veți spune „greșit” nu va fi nici o pagubă. În cazul nostru însă ceea ce constatăm este că în uz acordul se face întotdeauna la plural (n-am găsit excepții). Concluzia: este bine la plural, pentru că dacă cumva printr-un accident regula ar pretinde să facem acordul la singular ar fi o regulă artificială, nerespectată de nimeni, deci moartă.
2. Schimbați ceva în exprimare. De exemplu schimbați persoana. Iată: Voi nu prea vorbiți unul cu celălalt, respectiv Voi nu prea vorbești unul cu celălalt. Pun pariu că faceți acordul la plural și că nu stați nici o clipă pe gînduri. Alt exemplu: Noi vorbim des unul cu celălalt sau Noi vorbesc des unul cu celălalt? Alegerea este evidentă: pluralul.
3. Sau schimbați altceva. De exemplu puneți un verb în forma pasivă: Au fost văzuți unul cu celălalt sau A fost văzut unul cu celălalt? Iarăși e evident: plural.
4. Sau schimbați din nou altceva. Înlocuiți verbul cu unul copulativ, care acceptă pe poziția de nume predicativ un adjectiv. Faceți asta pentru că adjectivele se schimbă și ele după număr, iar vorbitorii nativi au un simț foarte puternic al acordării după număr a adjectivelor. Așadar, spuneți Erau fericiți unul cu celălalt sau Era fericit unul cu celălalt? Evident, faceți acordul la plural.
Iată deci patru moduri în care puteți ajunge singur la răspuns, și anume sistematic la același răspuns. Și probabil mai sînt și alte căi.
Întrebarea interesantă nu e „Cum e corect?”, ci „De ce facem acordul la plural?”. Iar răspunsul ar fi cam așa: pentru că nu facem acordul după cum ne spune o teorie gramaticală sau alta (și cam tot ce învățăm la școală este o teorie simplistă), ci după cum percepem lucrurile. Atunci cînd spunem unul cu celălalt ce percepție avem? Că subiectul este format din două persoane. Unul și celălalt sînt simultan și persoana A, și persoana B. Ca urmare, la nivel de percepție, sintagma unul cu celălalt ține simultan loc de subiect (plural) și complement indirect (tot plural). Strict formal putem spune că unul e subiectul și cu celălalt este complementul indirect, dar creierul nostru nu gîndește conform teoriilor gramaticale. Dimpotrivă, teoria gramaticală trebuie construită după cum vorbim.
Aceeași prepoziție cu mai pune probleme de analiză a acordului și într-o altă construcție: Tata cu fratele meu au plecat în oraș. Aici știm clar cine e subiectul formal (tata) și cine e complementul indirect formal (cu fratele), și totuși acordul îl facem la plural (au plecat), pentru că percepem acțiunea plecării ca fiind făcută de ambele persoane.
Pe lîngă asta am mai scris într-un răspuns recent că și în alte situații facem acordul la plural deși strict formal ar părea că trebuie făcut la singular: „Care variantă este corectă?”
Față de exemplele de acolo mai adaug aici două cazuri:
- Au recitat fiecare cîte o poezie.
- Nici unul nu știau cum a pornit incendiul.
