1. La profesori există tendința de a spune doamna profesoară pentru cadrele didactice de pînă la liceu și doamna profesor pentru cele cu titlul de profesor universitar. La directori uzul e amestecat, dar de obicei se spune doamna directoare. Forma feminină e preferată de persoane care îmbrățișează feminismul, iar cea masculină e preferată de cei cu o pasiune oarecum bolnăvicioasă pentru corectitudinea gramaticală. Majoritatea vorbitorilor însă n-au nici o preferință.
2. Lipsește.
3. Cuvîntul municipiul nu face parte din denumire, deci trebuie scris cu inițială minusculă: municipiul Buzău. La fel: avocatul Stănescu, satul Popești, aleea Florilor etc. Există și cazuri unde nu e clar dacă un cuvînt face parte sau nu din denumire.
4. Corect este voia. Varianta vroia este o corcitură, un hibrid între două verbe diferite: voia și vrea (atenție, acest vrea este tot la imperfect, deși forma e identică cu prezentul; la alte persoane diferă: eu vream, tu vreai etc.).
La final vă spun doar așa, pentru informarea dumneavoastră, ca fapt divers: în lingvistică întrebările de genul „Cum e corect?” sînt printre cele mai neinteresante, plictisitoare, lipsite de valoare științifică. E ca și cum ai întreba „Care e numărul corect de dungi la o zebră?”. Partea normativă a limbii este cam la fel de anostă ca partea de standardizare din fizică sau chimie.
Curios lucru, întrebarea „Cum e corect” este foarte frecventă la români, dar mult mai rară la alte popoare, inclusiv cele mai avansate cultural. Românii au o obsesie a corectitudinii limbii. Românii au mania de a-și scoate unul altuia ochii pentru greșeli de exprimare. Românii detectează cu mare ușurință pleonasme și dezacorduri. Românii se încruntă cînd aud o cacofonie. Dar românii au mari probleme în a comunica idei, cu precizie, simplitate și adecvare la interlocutor. De vină e poate și școala românească, cu stilul ei încă medieval, dar cred că de vină sînt mai ales pasiunea românilor pentru formă și un oarecare dezinteres pentru fond.
Despre limbă se pot pune întrebări cu adevărat fascinante, pentru că limba e o oglindă a psihicului, a felului cum gîndim, cum percepem. Corectitudinea gramaticală în schimb ține doar de convenție, de formă. Lingvistica e o știință adevărată, nu o activitate de tip juridic de stabilire de norme, cum crede lumea (românii în special).