Responsabile pentru sunetul „mării” sînt două fenomene, unul acustic și unul psihic.
Mai întîi fenomenul psihic: sîntem în permanență înconjurați de zgomot, dar cîtă vreme e constant creierul nu-l mai percepe, îl „șterge”. De aceea nu mai auzim ticăitul ceasului, zumzetul ventilatorului, uruitul frigiderului, ciripitul păsărelelor, claxonatul mașinilor, voci, ploaie, vînt și alte sunete care pentru noi reprezintă ceva monoton și lipsit de informație utilă, mai ales dacă sînt relativ slabe. Reîncepem să le auzim dacă se modifică sau dacă înseamnă ceva pentru noi: dacă vocile spun ceva interesant, dacă o mașină ne claxonează pe noi, dacă o vrabie începe brusc să „vocifereze” etc.
Chiar într-o cameră care ni se pare că e foarte silențioasă există permanent zgomot. Doar dacă intrăm într-o încăpere cu o izolație acustică foarte bună și dacă în încăpere nu e nici o sursă de sunet (de exemplu o peșteră), nu mai auzim nimic. Chiar și atunci mai există sunete în organismul nostru --- mișcarea sîngelui prin vasele din zona urechii, respirația, mușchii, inima etc. --- dar le ignorăm din aceeași cauză ca mai sus. Într-o astfel de încăpere efectul mîinii făcute căuș nu mai funcționează.
Apoi fenomenul acustic: mîna făcută căuș, o scoică mare, o cană și alte obiecte care au cavități funcționează ca rezonatori acustici. Zgomotul permanent din jur este filtrat de cavitate: o parte din frecvențele sonore sînt atenuate, altele sînt păstrate sau chiar amplificate prin redirecționarea spre ureche. Cum spuneam înainte, dacă zgomotul se schimbă brusc începem să-l reauzim. Cu mîna căuș facem deci ca zgomotul din jur să nu mai fie ignorat de creier.
Și ce fel de zgomot este acesta? E un zgomot continuu, fără variații bruște de intensitate și cu un spectrul larg, format din fundamentala și armonicele rezonatorului. Prin aceste însușiri zgomotul seamănă cu sunetul valurilor care se sparg pe țărm, la mare.
De aceea ni se pare că auzim marea în căușul mîinii. Dar dacă ținem căușul multă vreme la ureche (zeci de minute) ne obișnuim cu noul zgomot și dispare senzația că auzim marea. Atunci, lăsînd din nou urechea liberă, vom auzi zgomotul din jur ca și cum ar fi nou-nouț, ca o cascadă. Pentru o vreme, pînă ne reobișnuim cu el.
