De acord. Cred că ați ales foarte bine cuvîntul „aură”, pentru că atitudinea asta a omului de rînd de a avea încredere într-un om în toate domeniile, deși omul acela se pricepe numai la unul, e soră cu divinizarea. Dacă preotul spune lucruri frumoase despre Dumnezeu atunci cu siguranță tot el poate să-mi spună și de ce mă doare capul sau ce cuie sînt bune pentru gard. Pentru că preotul are aură.
Nu dau neapărat vina pe religie și de fapt atitudinea asta are un fundament obiectiv: cei care se pricep bine la ceva sînt de obicei destul de inteligenți ca să se priceapă și la altele. Dar în epoca noastră nu mai merge cum mergea. Cum ziceam, chestiunile de specialitate trebuie aflate de la specialist.
Mai e ceva. În România a spune sincer „Nu știu” atunci cînd nu știi e mai degrabă o rușine decît o normalitate. De-asta se fac foarte ușor reportaje cu oameni pe care îi oprești pe drum și-i întrebi „Ce părere aveți despre cantitatea mare de oxigen și hidrogen din apa de la robinet?”, ca să obții răspunsuri din cele mai caraghioase. Iar olimpicii cît sînt ei de olimpici păstrează concepția asta că, orice te-ar întreba, trebuie să răspunzi acolo ceva. Prin alte țări n-am văzut atitudinea asta românească de atotștiutor; oamenii spun simplu „nu știu”. Ba japonezii îți spun „nu știu” chiar și atunci cînd știu, pentru că ei au altă obsesie, care pe la noi nu există nici măcar în doze mijlocii: simțul responsabilității pentru ceea ce spui.
Iar ilustrarea cea mai frapantă o avem nici mai mult nici mai puțin decît de la crema științifică a țării, Academia Română. La începutul anilor 1990, cînd președintele de atunci al Academiei, Drăgănescu, a propus reforma ortografică, nu s-a găsit nici un academician care să spună sincer: „Eu sînt agronom / medic / inginer; lingvistica nu e specialitatea mea; să ia decizii cei care se pricep.” Nu, crema științei noastre a crezut că se pricepe și s-a îngrămădit să voteze. Auzi, să voteze, de parcă știința se face prin vot! Dar, în fine, acolo era vorba și de un puternic interes personal (păstrarea scaunelor, că se punea problema reevaluării membrilor Academiei), deci ei au avut un motiv pe care olimpicii de la ProTV nu-l au.
Dar mentalitatea e aceeași. Și nu ne mai trece. Ce dracu o fi așa greu să spui „Nu știu” atunci cînd nu știi?!... De unde-o fi venind obiceiul ăsta de a vorbi aiurea? Oare școala e de vină, că răspunsurile proaste se punctează la fel ca răspunsurile lipsă, cînd de fapt ar trebui ca primele să se pună cu minus?