Este o jignire, dar uneori există lucruri mai importante decît a fi delicat. Dacă persoana în cauză chiar a mințit și dacă situația e de așa natură încît divulgarea publică a minciunii e necesară, de exemplu în interesul publicului, atunci delicatețea mai mult strică decît ajută.
La urma urmei purtarea cuviincioasă are și ea un rost: ne menajăm unii pe alții pentru a evita conflictele și pentru a ne dărui unul altuia condițiile unei stări sufletești calme. Dar purtarea cuviincioasă are și niște limite. Există evident cazuri în care nu dorim să evităm conflictele, cînd nu avem nici un interes să lăsăm pe cineva să continue un anumit comportament, pe care îl considerăm impropriu sau periculos, sau cînd nu putem să iertăm un astfel de comportament. Într-un asemenea caz grija bunei cuviințe se reduce și în prim plan apar alte griji, mai importante.
Bineînțeles, mediul politic românesc nu e nici pe departe un exemplu de comportament civilizat. Dar dacă e să aleg între a ține partea unuia care a jignit spunînd „Minți!” și a unuia care a mințit, e destul de simplu să aleg. Pentru mine onestitatea e mai presus decît politețea. (Sigur, are și onestitatea limitele ei. Am mai discutat undeva pe aici despre cazuri în care e mai bine să minți sau să ascunzi adevărul decît să-l spui.)