Întrebarea a fost scurtă, simplă. Omu' s-a referit, cred eu, la a fi sau nu observat (de alţii). Este chestie psiho aici.
Să facem, aşadar, puţină filozofie:
Este greu să nu fii observat, da. Este greu să ştii că poţi să faci ceva bun pt alţii, dar ei să refuze să te vadă, să te asculte, să îţi vadă firea blândă, chiar dacă se scaldă în propria lor ignoranţă şi incertitudini.
Dacă ai "vocaţia" - adică eşti un om modest, căruia nu-i place să fie aplaudat şi ridicat în slăvi, şansele să rămâi anonim sunt mari. Este o alegere.
În lumea în care trăim, aroganţa, obrăznicia, propria publicitate conduc. Cel care se bate mai tare cu pumnul în piept, cel care ştie să-şi "coloreze" cât mai strident propria imagine, astfel încât să fie vizibil, are succes.
Faptele bune, gândurile frumoase... de când lumea şi pământul au fost recunoscute după dispariţia autorului. Exceptând, desigur, pe cei care nu au ales o viaţă retrasă şi nu s-au jenat să-şi exprime gândurile.
Astfel că... anonimatul este la fel de relativ ca toate în lumea noastră. Totul depinde numai şi numai de noi şi, în principal de felul în care ne privim pe noi înşine.
Obişnuiam să le spun copiilor mei când erau mici, să-şi imagineze că au în faţa lor doi căţeluşi: unul care ţine coada între picioare şi un altul care e voios şi dă cu bucurie din codiţă. Pe care l-ar alege? Pe care l-ar vrea prieten?
Amândoi l-au ales pe al doilea.
Aşa este şi cu oamenii. Totul pleacă de la noi.
Dacă vrei să fii observat, nu te umili, nu te sacrifica pentru alţii... ci observă-te pe tine dintr-un unghi exterior şi vezi dacă vrei să fii aşa sau dacă vrei să te schimbi. Cum te vei observa pe tine, la fel te vor observa şi ceilalţi. În măsura în care te placi aşa cum eşti, la fel te vor plăcea şi cei din jurul tău. E treabă de rezonanţă, un termen foarte cunoscut în ştiinţă.
Iar dacă nu ţi-am răspuns întrebării aşa cum te-ai fi aşteptat... îmi cer scuze. Eu aşa am "citit" întreabarea ta.
