Întrebarea e pusă în așa fel încît se ghicește o premiză ascunsă: că valoarea unei persoane ar fi o mărime unică, valabilă pentru toți. De fapt nu este așa. Aceeași persoană poate avea diferite valori în ochii diferiților oameni. Mai mult, pentru acei oameni care nu cunosc persoana evaluată, ea nu are nici o valoare (iar asta nu înseamnă valoare zero, ci că valoarea nu există). Poate pentru Ndugu Mbaneka din Uganda persoana cea mai valoroasă din lume e mama lui, dar eu n-o cunosc pe mama lui, așa că pentru mine (și pentru foarte mulți alții) valoarea ei e nedefinită.
Tot din întrebare se mai ghicește că elementul decisiv pentru valoarea unei persoane ar fi părerea lumii, fie majoritatea, fie o minoritate. Dar de ce să gîndim așa? Cînd cîntărim un pepene nu întrebăm dacă masa lui e dată de opinia majorității sau de-a unei minorități. Cînd admir o sculptură e important că-mi place mie, nu că mai există pe lume alți 5 oameni sau alte 5 miliarde de oameni care îndrăgesc aceeași sculptură.
Apoi valoarea unei persoane, mai ales în cazul artiștilor, oamenilor de știință și în general al creatorilor, variază adesea mult în timp: abia după moartea lor, ba uneori mult după, ajungem să vedem adevărata valoare a operei și implicit a autorului.
Am vaga impresie că în România, mai ales după Revoluție, oamenii acordă prea multă importanță majorităților și minorităților, adică în general numărului de oameni care au o anumită părere. E posibil că din tot conceptul de democrație, nou descoperit atunci de români, unii au văzut în primul rînd faptul că părerea majorității e cea care contează. Cred că ar fi timpul să vedem că nu toate opiniile sînt egale, că argumentele care susțin opiniile sînt cu mult mai importante decît numărul de oameni care au acele opinii.
La fel și cu evaluarea oamenilor. Țața Pruna din deal nu-l poate evalua pe Eminescu; ea de fapt crede că Eminescu a scris Biblia și îl admiră imens pentru asta. În același timp și G. Călinescu îl admiră imens pe Eminescu, dar el o face în cunoștință de cauză, deci poate să-l evalueze.
Numeric, cei care pot evalua în cunoștință de cauză un om sînt puțini, deci pot fi considerați o minoritate. Dar după mine asta e neimportant. Mai bine puțini și capabili decît majoritari și incompetenți. Pe Hitler majoritatea cea democratică este aceea care l-a pus în fruntea Germaniei drept conducător valoros.