Ce subiect aromat ne-am găsit!.. :)).. Oricum, voiam să spun doar că veceul ăsta nu e deloc o chestiune naturală, dacă e să fie natural atunci ar trebui să ne împrăştiem pe aiurea excrementele, iar asta nu se poate.. sper că eşti de acord! Deci aşa da, s-ar degrada în timp şi totul e ok. Dar NU e aşa, e o groapă unde chiar ce zici tu că nu e ok, tocmai se întâmplă, adică se aglomerează, iar necazul apare când scurgerile ajung în pânza freatică sau se scurg spre alte zone unde n-ar trebui (râuri, pâraie etc). O fosă septică nu permite asemenea infiltraţii, iar dacă tot se aglomerează, măcar să fie făcute în zone amenajate şi cât de cât sub control.
Sunt de acord legat de chimicale, însă eu mă refeream la o exploatare a acestora (obţinere de gaze inflamabile utile, sau chiar într-o formă de îngrăşământ pentru soluri) iar ce rămâne să fie eventual tratate chimic, dacă e nevoie.