A învăța și a memora sînt două lucruri foarte diferite. Din nenorocire școala actuală, mai ales în România, face confuzie între cele două, acceptînd sau chiar recompensînd memorarea în locul învățării. E firesc atunci că lumea încurcă noțiunile.
Memorarea e simpla depozitare în memorie, fie că ai digerat cele memorate, fie că nu. La memorat „se pricep” și calculatoarele, și caietele, ba chiar și papagalii.
Învățarea reală este înțelegerea unor noțiuni, fenomene etc. noi, deprinderea mai mult sau mai puțin conștientă a unor mișcări noi, acumularea unor experiențe noi și în general dobîndirea unei capacități noi, nu simpla depozitare de informații. Învățarea poate să includă și o parte de memorare, dar este mult mai mult decît atît. Poți să memorezi sute de cuvinte într-o limbă străină și să n-o poți vorbi. Poți să memorezi detalii despre mersul pe bicicletă și să nu fii în stare să mergi cu bicicleta. Poți să memorezi anii cînd au avut loc o mulțime de războaie și să nu înțelegi nimic din istoria acelei perioade. Poți să memorezi pagini întregi de comentarii literare, dar cînd te afli în fața unui text nou să nu fii în stare să spui ceva inteligent despre el.
Din experiența mea memorarea vine automat odată cu înțelegerea. Nu trebuie un efort separat ca să ții minte ce ai învățat. Singura condiție este ca înțelegerea să nu fie superficială și să practici cumva ce ai învățat: prin exerciții, prin rezolvare de probleme, prin răspunsuri la întrebări, prin antrenament sau altfel, după caz. Din experiența mea, în disciplinele științifice, nu e suficient niciodată doar să citești și să ai impresia că ai înțeles. Trebuie să folosești ce ai învățat, prin calcule, prin experimente (unde se poate), prin discuții cu colegii sau cu profesorul etc.
Înainte de a critica un „mare savant” pentru lipsă de realism ar trebui să aflați ce a spus acel mare savant.