În momentul în care-ţi recunoşti o eroare îţi admiţi o slăbiciune. Orgoliul tău are de suferit. Mai mult, e vorba şi de o slăbire a stimei de sine. Admiterea în spaţiul public a unei erori conincide cu stigmatizarea: azi spui una, mâine spui alta, recunoscând că ai greşit. Probabil de asta politicienii nu sunt în stare să admită erori. Preferă să susţină o opinie împotriva evidenţei, decât să admită că în anumite împrejurări au judecat greşit ori au acţionat eronat.
Capacitatea de a admite o eroare nu cred că ţine în mare măsură de educaţia primită, în sensul că dacă ai o facultate nu vei fi mai înclinat spre aţi asuma erori. Dar cred că educaţie personală în acest sens ajută, dar este dificilă.
Nu trebuie ignorat şi factorul personalitate. Sunt convins că aţi cunoscut personalităţi de graniţă care nu ar recunoaşte nici sub tortură că au greşit, având un complex de superioritate infiorător.