„Nu exista dovezi stiintifice care sa sugereze ca folosim doar 10% din creier!” (Dr. Eric H. Chudler - Research Associate Professor, Director of Education and Outreach, UWEB, Department of Bioengineering, University of Washington)
Cu alte cuvinte, afirmatia potrivit careia „Folosim doar 10% din creier” este falsa; este un mit. Ne folosim intregul creier.
De unde a pornit acest mit?
Originea acestui mit nu este clara. Mitul celor 10% a fost poate gresit asociat cu Albert Einstein care se presupune ca l-ar fi folosit pentru a-si explica intelectul cosmic superior; ori interpretarea gresita a lucrarilor lui Pierre Flourens din anii 1800.
Poate ca acest mit a luat nastere la inceputul anilor 1800 in urma dezbaterilor dintre cei care credeau ca o anumite functie a creierului poate fi localizata intr-o zona precisa a creierului si cei care credeau ca acest organ functioneaza ca un intreg. Aceste dezbateri au fost concentrate in jurul lui Franz Joseph Gall (1757-1828) si Johann Spurzheim (1776-1832) care au dezvoltat ideea frenologiei. (teorie conform căreia ar exista o relație directă între forma și mărimea diverselor regiuni ale creierului și craniului și diversele facultăți psihice ale individului) Insa nu toata lumea era de acord cu cei doi. Marie-Jean-Pierre Flourens (1794-1867), un critic inversunat al frenologiei care credea ca in ciuda faptului ca cortexul cerebral, cerebelulsi trunchiul cerebral au functii separate, toate aceste arii functioneaza ca un intreg („echipotential’). Flourens si-a sustinut teoriile prin experimente in care a indepartat anumite zone ale creierului (in special la porumbei) si a aratat ca deficitele de comportament cresc cu marimea ablatiei. (indepartea chirurgicala a acelor zone). Desi cercetarile intreprinse de Gustav Fritsch (1838-1927), Eduard Hitzig (1838-1907), Paul Broca (1824-1888) and Karl Wernicke (1848-1904) la sfarsitul anilor 1800 au furnizat date importante in favoarea contracararii teoriei echipotentiale, anumiti cercetatori de la inceputul anilor 1900 par sa treaca de partea ideii conform careia creierul functioneaza ca un intreg.
Un cercetator proeminent care a promovat teoriile echipotentialului si „actiunea de mass” a fost Karl Spencer Lashley (1890-1958). Lashley credea ca memoria nu este dependenta de o zona specifica a cortexului cerebral, astfel incat pierderea memoriei era proportionala cu cantitatea de tesut cerebral indepartat. Experimentele sale au aratat ca abilitatea soarecilor de a rezolva sarcini simple, cum ar fi labirinturi sau teste de discriminare vizuala, nu este afectata de leziuni cerebrale mari. Atat timp cat o anumite cantitate din cortex ramanea disponibila, soarecii raspundeau normal la testele pe care le faceau. De exemplu, in 1939 Lashley a subliniat ca soarecii putea face discriminari vizuale cu doar 2% din calea talamocorticala intacta (calea de transmitere nervoasa care transporta informatii de la trunchiul cerebral si tractul optic prin intermediul talamusului catre cortexul vizual; aceeasi calea transporta si alte tipuri de informatii cum ar fi cele auditive). Lashley chiar a sustinut ca acest raspuns (discriminarea vizuala) foloseste doar 700 de neuroni. Intr-un alt experiment din 1935, Lashley a aratat ca indepartarea pana la 58% din cortexul cerebral nu afecta anumite tipuri de invatare. Este posibil ca o exagerare sau interpretare gresita a acestor rezultate sa fi dus la ideea potrivit careia numai o mica parte din creier este folosita. De exemplu, desi soarecii lui Lashley erau capabila sa duca la indeplinire sarcini simple, nu au fost testati pentru alte sarcini mai complicate. Cu alte cuvinte, tesutul cerebral care a fost indepartat poate era necesar unor functii pe care Lashley nu le-a testat. Mai mult, Lashley era interesat in principal de cortexul cerebral, nu si in alte zone ale creierului. Astfel, aceste date nu ar trebui extrapolate si la alte parti ale creierului.
Mai multe figuri publice au facut referire la mitul celor 10%. Psihologul american William James scria in 1908: „Nu folosim decat o mica parte din resursele mentale si fizice de care dispunem”. Niste persoane celebre cum ar fi Albert Einstein si antropologul Margaret Mead au facut de asemenea declaratii cu privire la folosirea a doar 10% din creier.
Indiferent de originea sa, ideea potrivit careia folosim doar 10% din creier a fost promovata de catre media timp de mai multi ani. Multe companii s-au folosit de acest mit pentru a-si vinde produsele. Potrivit reclamelor daca cumparam produsele, programele si dispozitivele lor, am fi fost capabili sa patrundem in puterile nefolosite ale creierului si sa ne imbogatim viata. (Din pacate multi oameni se lasa pacaliti si astazi si nu ma refer aici numai la creier. Au impresia ca pot manca cat vor, pot bea cat vor, pot pierde cate nopti vor, pot face cate avorturi vor – femeile bineinteles - intrucat dupa aceea vor lua un medicament minune care le va indeparta orice durere, orice exces si organismul nu se va resimti. O alta mare problema este cu persoanele care-si autoadministreaza medicatie in vederea prevenirii sau tratarii unei boli. Dar avand in vedere ca nu este subiectul acestei intrebari, ma opresc aici.)
Ce inseamna „sa ne folosim doar 10% din creier”? Sustine acest mit ca numai 10% din neuronii creierului sunt activi intr-un anumit moment dat? Daca da, cum ar putea fi acest lucru masurat? Sustine aceasta afirmatie ca numai 10% din creier trimite potentiale de actiune intr-un anumit moment? Chiar daca ar fi adevarat, transmiterea impulsurilor nervoase nu este singura functie a neuronilor. Neuronii primesc un baraj constanta de semnale de la alti neuroni care rezulta in potentiale postsinaptice. (Nu mai explic sinapsa inca o data. Aceasta explicatie a fost data de userul (doamna) Maria Teodorescu aici) Potentialele postsinaptice nu genereaza intotdeauna potentiale de actiune. Cu toate acestea, acesti neuroni, in absenta generarii unor potentiale de actiune, sunt activi.