Asta e una din cele simple și ușor de explicat:
- Alegi centrul figurii. Înfigi un par în el.
- Legi o sfoară de par și trasezi o serie de cercuri concentrice, cu raze în progresie aritmetică.
- Împarți cercul exterior în sectoare și bați țăruși la fiecare sector. Împărțirea o poți face măsurînd cu pasul sau cu o sfoară, la ochiometru. Dacă îți iese „cu virgulă”, adică dacă un sector iese mai scurt sau mai lung decît celelalte, muți țărușii încît să egalizezi sectoarele. În cazul figurii din poză s-a întîmplat să iasă 22 de sectoare.
- Pornești de la cercul exterior și formezi triunghiurile obtuzunghice luînd un punct mijlociu de pe cercul imediat vecin. Culci la pămînt spicele din interiorul triunghiului.
- Repeți.
- Culci la pămînt spicele din interiorul celui mai mic cerc și cele din exteriorul celui mai mare cerc, pînă la un cerc și mai mare.
- Nu are rost să mergi cu cercurile pînă la raze foarte mici, pentru că devine greu să culci spicele din triunghiuri mici.
- Dacă nu vrei să lași urme de pari și țăruși, pui un amic să stea în centru, iar sectoarele le marchezi cu panglici roz legate de spice. Neapărat roz. Dar le iei cînd termini. Nu e nevoie să faci opera noaptea, pentru că și așa ziua nu trece nici naiba pe acolo. Dar dacă ai ezitări poți să te scoli cu noaptea în cap și să faci figura cînd se crapă de ziuă, începînd de pe la ora 4-5. Pînă pe la ora 6-7 cînd începe lumea să treacă prin zonă ai destul timp.
Frumusețea figurii și aparenta ei complexitate vine din faptul că din jocul cercurilor se generează o serie de spirale logaritmice, care pe teren ar fi greu de desenat direct.
Cine cultivă grîu în „curtea din spate” poate încerca.