uau Puiu!.. documentat, nu asa!.. :).. Chiar daca profesia mea e inginereasca si mai apropiata "sufleteste" de o tratare ca a ta pe care de altfel o inteleg in cea mai mare parte si cu care rezonez, cred ca intrebarea ar trebui sa aiba un raspuns care sa contina si putina filozofie...:).. Mai ales ca iluzia si situatiile iluzorii sunt o componenta extrem de prezenta in creierul uman si cred ca nu numai.
Creierul uman lucreaza cu forme pe care si le construieste si le diversifica permanent, le face mereu mai sofisticate si incearca sa-si creze chiar o ierarhie, forme ce genereaza forme. In procesul de creare a formei, iluzia se poate strecura foarte usor din cauza modului cum lucreaza creierul nostru, evoluat sa supravietuiasca intr-o situatie relativ cunoscuta unde perceptia formelor functioneaza relativ bine, dar unde "marginile" cunoasterii actuale practic se manifesta prea putin. Teoria cuantica nu are nici un fel de relevanta in procesul de constructie al unei forme ce are corespondent clar in realitatea obiectiva, accesibila simturilor omului. Marile provocari intelectuale se axeaza tocmai pe abstractizarea unor forme ce nu pot fi "atinse" si deci confirmate prin simturi, ci doar prin efectele observate sau deduse in realitatea obiectiva (curentul electric, campul magnetic etc), forme ce presupun un efort de virtualizare aproape totala a fenomenologiei, pentru cel ce incearca sa inteleaga ce naiba se intampla..:)..
Astfel, nu numai realitatea obiectiva devine extrem de expusa senzatiei de iluzoriu, dar si unele notiuni si concepte care sunt de fapt acele forme abstracte si neintelese deplin: liberul arbitru, constiinta, universul cu dea-ntregul... Pana si definitia iluziei trebuie atent abordata, iar aici imi pare ca precizarea lui Puiu legata de posibila starea de iluzie inclusiv a creierului, trebuie subliniata in sensul ca definitia iluziei trebuie sa traga linie de demarcatie intre conceptele bazate pe perceptia prin simturile si intelectul uman, care deci sunt reale (neiluzorii) si celelalte, care orbiteaza in jur, care nu pot fi inca sau deloc catalogate ca si realitati, ci doar iluzii.
Asadar si eu sustin ideea ca realitatea nu numai ca nu este iluzie, ci este antonimul acesteia, este confirmarea prin simtire si inteligenta a intregului sistem de interactiune a omului cu mediul, ca parte a acestuia.