iata de ce ...
În spatele firmei canadiene Gabriel Resources, care deţine peste 80% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari în proiectul minier din Apuseni, scrie Mediafax.
Gabriel Resources anunţa la sfârşitul anului 2009 că Paulson & Co. şi Electrum Strategic Holdings deţin câte 18% din acţiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, şi BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tiluri.BSG îşi poate dubla numărul de acţiuni deţinute prin exercitarea, până la sfârşitul acestui an, a unei opţiuni care i-ar asigura lui Steinmetz 16% din capitalul Gabriel Resources, diminuând în acelaşi timp participaţiile Paulson & Co., Electrum şi Newmont la 17%, 17% şi, respectiv, 14%.
Cei trei miliardari sunt recunoscuţi la nivel mondial pentru investiţiilor lor pe piaţa aurului
Paulson & Co. este fondul de hedging al cunoscutului miliardar american John Paulson, iar Electrum face parte din grupul de companii controlat de Thomas Kaplan, un investitor important în proiecte aurifere.Gabriel Resources a fost fondată în 1997, compania fiind construită cu ajutorul omului de afaceri de origine română Frank Timiş, care s-a retras în 2003 pentru a se ocupa de alte afaceri.
Timiş este implicat în numeroase afaceri în industria resurselor naturale, iar compania pe care o conduce, African Minerals, exploatează împreună cu investitori chinezi unul dintre cele mai mari zăcăminte de minereu de fier din Africa. African Minerals a vândut recent către o companie din China 25% din acţiunile proiectului respectiv pentru 1,5 miliarde dolari.
Gabriel Resources menţiona la finele anului 2009 că a investit în dezvoltarea proiectului Roşia Montană peste 350 milioane de dolari. Compania notează, în cel mai recent raport financiar, că avea la jumătatea acestui an lichidităţi de 176,4 milioane de dolari.
Compania canadiană deţine 80,23% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation, restul capitalului fiind în proprietatea statului român.
Zăcământul de la Roşia Montană are rezerve de peste 300 de tone de aur şi 1.600 tone de argint.