„Fizic” înseamnă două lucruri: pe de o parte este lumea reală așa cum e ea, dincolo de cunoașterea noastră, iar pe de alta este modelul nostru despre lumea reală. Probabil că în realitate nu există nimic infinit, dar noi, pentru a conceptualiza și pentru a înțelege lumea reală, folosim modele și teorii. Aceste modele și teorii au nevoie de conceptul de infinit pentru a funcționa.
De exemplu, să zicem că avem o bucată de metal de formă paralelipipedică. Spunem că are laturi „paralele”. Ce înseamnă că sînt paralele? Înseamnă că distanța dintre ele rămîne aceeași oricît le-am prelungi. Ce înseamnă „oricît le-am prelungi”? Înseamnă că dacă mergem pînă la infinit găsim aceeași distanță între laturi. Deci avem nevoie să folosim noțiunea de infinit și pentru obiecte reale, finite. În realitate bucata de metal nici nu are laturi, ci este o colecție de atomi care, în mintea noastră, ocupă un spațiu modelat ca un paralelipiped.
În același mod în fizică lucrăm cu temperaturi infinite, distanțe focale infinite, mase infinite etc., dar acestea nu sînt realități, ci modele. Avem însă nevoie de modele pentru a cunoaște realitatea. Dacă am încerca să modelăm realitatea avînd grijă ca modelul să nu explodeze la infinit, matematica implicată s-ar complica inutil de mult, fără să ne ajute la înțelegerea fenomenelor.