(Aha.. deci ai pus până la urmă întrebarea!... Super!)
Primul gând care îmi vine este că aş vrea să ştiu totul: când, cum, unde! Asta ca să mă pot "pregăti", deşi, ţinând cont de faptul că urmează un final complet pentru tot ce înseamnă conştiinţă de sine, aparent nu mai contează. Ce va fi după sigur nu mai contează prea mult (doar pentru alţii), însă tot ce e important pentru persoana respectivă este legat de ce se întâmplă până atunci, iar aşa pregătirile capătă sens.
Al doilea gând care-mi vine este că dacă totul va fi cunoscut, o parte din farmecul VIEŢII dispare.... Moartea nu este ceva izolat, ci reprezintă un capitol foarte scurt şi foarte important al vieţii fiecărei vietăţi, mai exact ultimul, iar unul dintre cele mai captivante aspecte ale vieţii este tocmai acest neprevăzut!
A fi conştient sau nu de acest act sau nu, face clar o diferenţă esenţială în modul cum reacţionăm, dar cred că la majoritatea de fapt este un amestec între conştienţa apropierii momentului şi surpriza la momentul producerii. Excepţiile sunt mai ales ale acelora care nu mai au timp să conştientizeze momentul, fie pentru că e prea puţin timpul scurs de la momentul când conştientizează inevitabil că totul se termină şi momentul propriu-zis, fie e totul instantaneu, iar aici vorbim mai ales de accidente.
Personal cred că aş prefera să aleg momentul doar dacă ştiu că nu mai există decât foarte puţin timp, dar care ar presupune o durere foarte mare atât pentru mine, cât şi pentru cei apropiaţi (o boală incurabilă de ex.). În rest cred că moartea naturală, de bătrâneţe, e cea mai "bună" cale de a încheia socotelile, de a accepta că e firesc să te supui legilor naturii.