In teoria relativista timpul si spatiul sunt inseparabile, ele formand un continuum. Timpul ar fi o iluzie in aceeasi masura in care spatiul ar fi o iluzie. Iluzii sau nu, ele sunt perceptii care ajuta fiintele vii sa se integreze in mediu deoarece este important pentru ele sa evalueze distante sau/si durate. O leoaica se aseaza la DISTANTA potrivita pentru a declansa atacul si asteapta MOMENTUL potrivit, astfel incat sa maximizeze sansa de reusita in conditiile minimizarii efortului. Omul conceptualizeaza notiunile plecand de la nevoia de a-si organiza proximitatea (pestera, scorbura, poiana) , observand totodata ciclicitatea unor fenomene din natura, observatie care il ajuta sa-si conceapa si planifice intr-o maniera optima actiunile. In sensul fizicii relativiste timpul si spatiul sunt concepte abstracte pe care le-am creat pentru a descrie si masura miscarea sau propagarea. Ele nu sunt absolute ci depind de sistemul de referinta la care se raporteaza, fiind distorsionate astfel incat raportul lor, s/t, sa nu depaseasac o valoare maxima, numita viteza luminii. Timpul si spatiul sunt nu o cauza ci un produs al miscarii in sens de actiune, iar miscarea pare a fi intrinseca existentei insesi, asa ca pot fi iluzorii doar in masura in care existenta insasi este o iluzie. Ma raportez insa la axioma carteziana care afirma " ma indoiesc deci cuget, cuget deci exist" , prin urmare existenta, miscarea ca si produsul lor, continuumul spatiu-timp, nu sunt iluzii