Ma simt flatat (cred) pentru ca imi dai senzatia ca ma consideri cu vreo 20 de ani mai in varsta decat sunt de fapt. Nu m-am nascut, si nici nu am trait in vremea lui nea Nicu (m-am nascut la vreo 2 ani dupa revolutie).
Legat de scara sociala, am impresia ca te referi la cea din Romania, unde a avea case si masini e considerat maximul (indiferent daca ai ceva intre urechi sau nu). Personal nu subscriu deloc acestei viziuni, si cand o fi (daca o fi) sa am copii o sa ii invat sa gandeasca critic inclusiv la adresa normelor sociale (sau mai bine zis in special). O sa ii invat ca scarile sociale sunt definite de oameni, si in special de majoritate, iar dat fiind ca majoritatea nu e formata din indivizi foarte capabili intelectual, scara e superficiala si arbitrara (si chiar stupida, din punctul meu de vedere).
Revenind la ce spuneai tu, cum ai admis, te refereai in special la business. Dar dat fiind ca vor fi copiii mei, vor creste intr-un mediu in care banii nu vor fi considerati cel mai important lucru, ci cunoasterea si gandirea. Ideea de plan local iarasi ma lasa rece, si i-as invata probabil ca e dezirabil sa tinda cat mai sus, universal, nu doar local. Degeaba esti cel mai bun din "tribul" tau daca tribul e unul primitiv. O sa ii incurajez sa gandeasca in ansamblu, si sa tinteasca sus in general, nu doar raportat la un mediu geografic.
Iar legat de exemplul tau, observ ca "desteptul" si "rebelul" sunt doua entitati separate. Din experienta mea proprie, cei care reusesc cel mai bine (si adiacent are si o relevanta pe scara sociala) sunt cei care intruneau amandoua calitatile. Eu am fost mereu ganditorul rebel, care nu respecta si nu considera ca reale autoritatile, si se razvratea si le chestiona pe toate. Nu pot spune ca am avut neplaceri din aceasta cauza. Dimpotriva, sunt unde sunt acum tocmai din aceste motive.
Iar legat si mai exact de exemplul dat de tine, Microsoft e o corporatie plina de sclavi fericiti. La fel ca si Apple, Google si multe altele. Salariul o fi bun (dar se poate si mai bine chiar) dar esti doar un robot de facut cod (sau altceva, in functie de ce functie ai). A lucra pentru o corporatie e departe de a fi culmea scarii sociale, si la fel e si a fi reprezentantul unui concern european in estul Europei, si a avea case si masini. Deci in aceasta privinta, punctele noastre de vedere diverg extrem.
Despre ultima propozitie nu ma pot pronunta in vreun fel, dat fiind ca nu stiu ce faci tu (e posibil ca eu sa consider ca tu ai iesit mult mai bine decat ei, chiar daca nu faci munti de bani). Repet, pentru mine bunurile is situatia materiala nu sunt decat un mic detaliu, departe de a fi cel mai important.