Ghid achizitie laptopMajoritatea utilizatorilor nu văd niciodată părţile hardware dinăuntrul laptopului lor, iar sincer vorbind, nici nu au nevoie. Ceea ce trebuie totuşi să înţelegi înainte să cumperi un laptop este funcţia fiecărei piese dintr-un laptop şi impactul lor asupra performanţei acestuia.

 

 

 

Ghid laptop: ce laptop îmi trebuie? (2)

 

Din nefericire, adevărul este că nu te poţi baza pe un vânzător cu amănuntul pentru a-ţi oferi informaţii directe despre ce fel de hardware ai nevoie. Nu spun că aceşti oameni sunt răi - ceea ce vreau zic este că sunt presaţi să îi facă pe clienţi să cumpere laptopuri de care nu au nevoie.

Să începem din inima fiecărui laptop şi să continuăm de acolo.


Unitatea centrală de procesare (CPU)

Altfel spus, procesorul, este cea mai importantă parte dintr-un calculator. E componenta care efectuează toate operaţiile matematice necesare pentru a rula aplicaţiile calculatorului. CPU-ul are efect asupra performanţei legate de aproape tot ce vei face cu acel laptop.

 

Procesor Intel



La capătul spectrului vei găsi procesoarele pentru netbookuri. Acestea sunt modele single-core sau dual-core cu o viteză sub 2 GHz. Performanţele lor sunt mai jos de ce oferă un laptop mediu, dar compromisul este excelent datorită duratei bateriei şi a preţului scăzut.

Majoritatea laptopurilor care costă între 500-1000 $, sunt alimentate de un procesor dual-core având o viteză între 2 GHz şi 3 GHz. AMD Athlon X2 şi Intel Core i3/i5 sunt exemple de procesoare din această categorie. Pentru mulţi utilizatori, reprezintă cea mai bună alegere. Ele oferă un compromis bun între performanţă, portabilitate şi preţ.

 

Procesor AMD

 


Utilizatorii care doresc o putere aproape la acelaşi nivel cu cea a unui desktop PC ar trebui să ia în considerare procesoarele quad-core. Acestea oferă cea mai rapidă experienţă a unui laptop, dar tind totodată să consume energie şi necesită un sistem de răcire mai eficient, motiv pentru care tipurile de laptop cu asemenea procesoare sunt adesea mari şi grele. Sunt de altfel şi scumpe, cele mai multe se vând cu peste 800 $.


Interfaţa Grafică - Unitatea de procesare grafică (GPU - graphical processing unit)

Placa grafica nVidia



Deşi unităţile centrale de procesare sunt foarte puternice, nu sunt potrivite chiar pentru orice. Grafica 3D, spre exemplu, este o sarcină cel mai bine realizată de un GPU dedicat. Toate laptopurile sunt livrate cu cel puţin un IGP (Procesor Grafic Integrat). Acest termen se referă la felul în care este manevrată memoria GPU. Cu un IGP, memoria video este partajată cu memoria sistemului. Un GPU dedicat are propria memorie, complet separată.

Până recent, IGP-urile erau îngrozitoare, mai ales cele de la Intel. Acest lucru s-a schimbat însă şi în prezent un IGP se poate descurca fără probleme cu jocurile de bază 3D şi cu orice video HD. Dacă nu ai de gând să te joci foarte des, sau nu te deranjează să te joci la rezoluţii mici şi la setări minuţioase, un IGP este în regulă.

Gamerii vor dori totuşi un GPU discret. Specificaţiile legate de performanţa acestui tip de GPU se schimbă repede, aşa că nu voi recomanda un anumit model. În schimb, îţi sugerez să arunci o privire aici: Notebook Check’s Laptop Video Card list. Această sursă listează toate cardurile video curente pentru laptop-uri şi este actualizată frecvent.

Consideră-te avertizat că un GPU separat influenţează durata de viaţă a bateriei. Laptopurile pentru jocuri au de obicei drept rezultat o autonomie nesatisfăcătoare a bateriei. Dacă ţi-ar plăcea să găseşti o cale de mijloc între performanţa pentru jocuri şi durata bateriei, caută un laptop cu „switching graphics”, cum ar fi Nvidia Optimus. Această caracteristică opreşte GPU-ul dedicat când este nevoie, ceea ce îmbunătăţeşte autonomia bateriei.





Memoria RAM

RAM – Random Access Memory – este o formă de stocare a informaţiilor de scurtă durată ţinând de programele pe care calculatorul tău le foloseşte în mod curent sau le-a folosit recent. Are impact asupra performanţei deoarece este mult mai rapidă decât un hard drive. Dacă datele programelor sunt stocate în mod curent în RAM, pot fi accesate aproape instant.

Memorie RAM Kingston



Majoritatea laptop-urilor din gama de mijloc, cu preţuri între 500 şi 1000 $, au 4 GB de memorie RAM, ceea ce este suficient pentru cei mai mulţi utilizatori. Ar trebui să iei în considerare minim 2GB, dacă nu cumva te gândeşti la un netbook ieftin cu un procesor single-core. Îmbunătăţirea memoriei RAM peste 4GB nu este în general recomandată, cu excepţia cazului în care deja utilizezi o aplicaţie software cunoscută drept mare consumator de memorie RAM.


Hard diskuri
le laptopurilor

Hard diskurile mecanice se află încă în frunte şi se găsesc în cele mai multe laptop-uri. Hard diskurile unui laptop obişnuit au o viteză a axului de 5400 RPM, ceea ce nu înseamnă prea rapid. Îşi va face treaba, dar vei observa că programele nu se încarcă atât de repede pe cât ţi-ai dori, iar transferul fişierelor mari poate dura ceva timp.

HDD Fujitsu



Trecerea pe un hard disk cu 7200 RPM poate rezolva aceste probleme şi e de regulă o operaţie necostisitoare. Totuşi, nu toată lumea oferă aceste îmbunătăţiri, iar în magazinele de retail nu vei avea opţiunea de personalizare. Obţinerea unui hard disk cu 7200 RPM este o idee bună, dar nu şi o necesitate absolută.

Un dispozitiv de tip solid state, similar memoriei RAM, oferă cea mai bună performanţă de până acum. Cu toate acestea, acestea sunt extrem de scump, aşa că sunt de găsit doar în laptop-urile de ultimă generaţie şi de înaltă tehnologie.


Conectivitatea
laptopului

Conectica - porturi USB, seriale etc.



Partea internă hardware a unui laptop primeşte multă atenţie din partea cumpărătorilor pricepuţi la laptop-uri, dar un subiect uitat câteodată este conectivitatea – port-urile şi cablurile de conectare. Discuţia despre porturi nu e prea incitantă, dar e necesară. Ar trebui să citeşti următoarea listă referitoare la conexiuni înainte de a cumpăra un laptop.

•    Se poate laptopul conecta la hard diskul meu portabil, la camera digitală, etc?
•    Ce afişări video sunt disponibile? Sunt acestea compatibile cu monitorul şi/sau cu televiziunea de acasă?
•    Ce conexiuni Internet sunt disponibile? Este placa de reţea WiFi (fără fir) compatibil cu routerul de acasă?
•    Am nevoie de un cititor de carduri SD? Are laptop-ul unul, iar dacă da, ce tip?

Aceste întrebări comune, dar esenţiale, te vor asigura că nu va fi nevoie să risipeşti alţi bani pe adaptoare demodate odată ajuns acasă cu laptop-ul tău nou-nouţ.



Ce laptop să cumpăr? Ghid branduri (4)

 


Articolul reprezintă traducerea ghidului The Laptop Buying Guide 2011, publicat de MakeUseOf.com, cu acordul editorului.
Traducere: Livia Ştefan


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 106.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!