Mini-centrala nuclearaV-ați gândit vreodată la posibilitatea de a avea o centrală nucleară în mașină? În viitor s-ar putea ca acest lucru să devină realitate. Cercetătorii de la Los Alamos National Laboratory au creat un nou tip de moleculă de uraniu, nitrura de uraniu.

 

 

Această nouă formă a uraniului ar putea constitui un combustibil al viitorului. Noua metodă ar fi mai eficientă și mai ieftină şi ar putea ajuta la crearea unor centrale nucleare mai mici, mai sigure şi mai ieftine.

În prezent, multe produse sunt obținute din petrol. Însă pentru prelucrarea acestuia este nevoie de temperaturi și presiuni mari, pe lângă procesul tehnologic complex. Cu noul tip de uraniu se speră să se obțină energie în condiții normale de temperatură și presiune. Astfel că mașinile s-ar putea deplasa pe viitor susţinute de centrale nucleare proprii.

Conform studiilor realizate, această moleculă poate să rupă legătura dintre atomul de carbon și cel de hidrogen (lucru greu de realizat). Însă, defectul noii molecule este că se autodistruge în timpul procesului. Ideal ar fi ca aceasta să poată rupe legături rând pe rând, fără să fie afectată. Fenomenul de rupere a legăturilor dintre carbon și hidrogen are loc în fiecare zi în motorul mașinilor, însă o mare parte din energia obținută se pierde, devenind căldură.

Organismul uman are un sistem ideal de rupere a legăturilor dintre carbon și hidrogen, acesta fiind datorat citocromului P450, o enzimă care participă la un număr mare de transformări chimice, de la crearea energiei la nivelul mitocondriilor până la metabolizarea medicamentelor. Deși această enzimă face parte din organismul uman, informațiile privitoare la ea sunt puține, iar prin crearea moleculei de nitrură de uraniu se urmărește și înțelegerea acestui fenomen ce are loc zilnic în corpurile noastre.

În ciuda asocierii uraniului cu radiațiile mortale, această moleculă este relativ inofensivă, putând oferi multe oportunități în aplicații industriale și catalitice. Astfel, o mare parte din timp și din bani s-ar economisi, iar tehnologia s-ar putea dezvolta într-un ritm mult mai alert.





Bibliografie: Discovery.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro