Te chinui să adormi? Simți că nu dormi suficient, te trezeşti pe timpul nopţii și te simți somnolent în timpul zilei? Nu ești singur, desigur.

În fiecare an au loc sute de mii de accidente de maşină care au drept cauză conducerea în stare de oboseală, ceea ce duce la numeroase decese ori răniri grave. Efectele pe termen lung ale privării de somn au consecințe grave asupra sănătății, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul, atacul de cord, accidentul vascular cerebral și depresia.

Mulţi dintre cei care au probleme cu somnul apelează la medicaţie, cu sau fără reţetă. Dar există vreo metodă de a adormi mai repede și de a dormi mai bine fără medicamente?


Analizând mii de studii asupra problemelor de somn şi posibilelor soluţii, a rezultat că o posibilă soluţie este următoarea: o baie caldă (sau un duş cald) cu una până la două ore înainte de culcare. Baia caldă vă poate îmbunătăți în mod semnificativ somnul.

O baie caldă, cu apa între 40 și 43 grade Celsius, pentru cel puțin 10 minute, poate îmbunătăți semnificativ calitatea generală a somnului. Cu alte cuvinte, o baie caldă a dus la o perioadă mai lungă a somnului propriu-zis. Când baia are loc cu una până la două ore înainte de culcare, perioada de adormire se scurtează, în medie, cu 36%.


De ce ajută baia caldă?

Temperatura corpului nostru nu este constantă timp de 24 de ore. Este mai mare dimineața și seara, iar cea mai scăzută temperatură este pe timpul somnului de pe timpul nopţii.

Temperatura corpului trebuie să scadă pentru a iniția un somn bun. Când facem o baie caldă sau un duș, corpul aduce o cantitate mare de flux de sânge la suprafața acestuia, în special mâinile și picioarele. Acest flux de sânge aduce căldura din interiorul corpului la suprafață, elimină căldura în mediu și generează o scădere a temperaturii corpului.

Prin urmare, dacă faceți o baie caldă / duș la momentul potrivit - cu una până la două ore înainte de culcare - sunt şanse mari să aveţi parte de un somn mai bun decât de obicei.

Încercaţi această metodă şi, fie ca dă, fie că nu dă rezultate, scrieţi-ne un comentariu despre propria dumneavoastră experienţă.

Sursa: Want better sleep?


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!