Efectul CasimirAgenţia responsabilă cu proiectele de cercetare avansată în cadrul Departamentului pentru Apărare al SUA (DARPA) a lansat un program de 2 ani şi 10 milioane de dolari prin care încurajează oamenii de ştiinţă să găsească metode de a utiliza proprietatea vidului cunoscută în mecanica cuantică sub numele de "efect Casimir".
Ce este efectul Casimir? Energia vacuumului

Fizicianul olandez Hendrik Casimir a avansat în anii '40 ideea că vidul conţine la nivel cuantic fluctuaţii de energie electromagnetică. Altfel spus, vidul nu ar fi chiar nimic, ci spaţiu în care energii necunoscute apar şi dispar, şi a căror prezenţă poate fi determinată experimental. El a sugerat că două plăci metalice plasate în vid şi despărţite de o distanţă extrem de mică ar putea capta aceste fluctuaţii, dând astfel naştere unei energii a vidului (numită şi energie de punct zero), care va determina atracţia ori respingerea celor două plăci, iar fenomenul a primit numele de efect Casimir. Cercetări de dată recentă efectuate la Harvard au arătat că fenomenul este real.
Se speră ca reuşita acestui program, deci manipularea forţelor care dau naştere efectului Casimir, va putea face pe viitor posibil controlul unor fenomene precum adeziunea care apare în cazul nanodispozitivelor (interacţiuni de suprafaţă, numite forţe van der Waals, fac ca nanomaterialele să devină lipicioase până la adeziunea permanentă. Efectul Casimir ar putea ajuta la menţinerea distanţei între microsuprafeţele acestor dispozitive).


Click aici pentru detalii.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!