Zona geotermală Dallol din Etiopia este considerată drept unul dintre mediile cele mai ostile vieţii de pe Terra. Apa este de 3 ori mai sărată decât apa oceanului, este contaminată cu metale grele, cu temperaturi de până la 110 grade Celsius, iar aciditatea este extrem de ridicată. Şi cu toate acestea o echipă de cercetători, curioşi cu privire la limitele vieţii pe Terra, a descoperit că ceva trăieşte în acest mediu extrem.



Ce au descoperit cercetătorii? Nişte vietăţi foarte mici, din ordinul Nanohaloarchea (care fac parte din arhee, unul dintre cele trei domenii ale vieții, alături de Bacteria și Eucaria). În fapt, oamenii de ştiinţă au extras ADN din cristalele de sare din zonă şi au efectuat analiza acestora.

 


Imagine care arată zonele folosite pentru extragerea materialului analizat, precum şi rezultatele analizei



Studiul, publicat în revista Nature, menţionează că descoperirea poate avea implicaţii în înţelegerea vieţii pe Terra şi... Marte. Înţelegând limitele vieţii se poate dovedi esenţial în stabilirea locurilor din  sistemul nostru solar unde ne propunem să căutăm existenţa vieţii.

credit imagine: Nature


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 121.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!