Obezitatea nu înseamnă doar acumularea unei cantități excesive de țesut adipos și nici efectele sale nu se limitează la un risc mai mare de diabet sau boli cardiovasculare. Tot mai multe date sugerează că obezitatea și îmbătrânirea afectează organismul prin mecanisme biologice în bună măsură comune, ceea ce ridică o posibilitate importantă: excesul de țesut adipos ar putea accelera îmbătrânirea biologică.
Aceasta este concluzia unei ample analize a literaturii științifice realizate de Rui Zhang, Linlin Liu, Xiaoman Shi și Yanming Ren și publicate în revista Genes & Diseases. Autorii nu prezintă un nou experiment clinic, ci reunesc rezultatele cercetărilor existente pentru a arăta că numeroase procese caracteristice îmbătrânirii apar și în obezitate și se pot amplifica reciproc.
Unul dintre cele mai importante mecanisme comune este inflamația cronică de intensitate redusă. Țesutul adipos nu este un simplu rezervor de energie, ci un organ metabolic activ. Atunci când se dezvoltă excesiv, acesta este infiltrat de celule ale sistemului imunitar, iar producția de molecule proinflamatorii crește. Rezultatul este o stare inflamatorie sistemică persistentă, asociată cu rezistența la insulină, deteriorarea vaselor de sânge și afectarea treptată a țesuturilor.
Fenomenul seamănă izbitor cu ceea ce biologii numesc „inflammaging”, inflamația cronică ce tinde să apară odată cu înaintarea în vârstă. Obezitatea ar putea, așadar, produce prematur unele dintre condițiile biologice întâlnite în mod obișnuit într-un organism mai bătrân.
Dar inflamația este doar o parte a problemei. Cercetătorii identifică aproximativ zece procese prin care obezitatea se suprapune peste mecanismele îmbătrânirii. Printre acestea se numără scurtarea telomerilor, modificările epigenetice, disfuncția mitocondrială, epuizarea celulelor stem, instabilitatea genomului, dereglarea mecanismelor de detectare a nutrienților, pierderea controlului asupra proteinelor celulare, acumularea celulelor senescente și modificarea microbiomului intestinal.
Mitocondriile, structurile celulare responsabile de o mare parte din producerea energiei, reprezintă un exemplu important. Atât în îmbătrânire, cât și în obezitate, funcționarea acestora se poate deteriora, crescând producerea speciilor reactive de oxigen și stresul oxidativ. Acesta poate deteriora proteinele, lipidele și ADN-ul, favorizând la rândul său inflamația și disfuncția celulară.
Un alt mecanism îl reprezintă senescența celulară. Celulele senescente nu mai intră normal în diviziune, dar nici nu dispar neapărat din organism. Ele pot secreta molecule inflamatorii și alte substanțe care modifică mediul țesuturilor din jur. Acumularea lor este considerată una dintre caracteristicile biologice ale îmbătrânirii, iar obezitatea poate favoriza același proces.
Această perspectivă ajută și la explicarea unui fenomen cunoscut clinic: persoanele cu obezitate au un risc crescut pentru numeroase boli asociate în mod tradițional cu vârsta înaintată, de la diabet zaharat de tip 2 și afecțiuni cardiovasculare până la anumite boli degenerative. Cu alte cuvinte, problema nu pare să fie doar existența mai multor factori de risc separați, ci și accelerarea unor mecanisme fundamentale care deteriorează organismul în timp.
Există însă și partea reversibilă a procesului. Datele analizate de autori sugerează că scăderea în greutate prin alimentație, activitate fizică, chirurgie bariatrică sau tratament medicamentos poate ameliora o parte dintre modificările metabolice și moleculare asociate îmbătrânirii. Autorii discută inclusiv medicamente precum liraglutida, semaglutida și tirzepatida, care, dincolo de reducerea greutății, pot influența inflamația, stresul oxidativ și funcția mitocondrială.
Aceasta nu înseamnă însă că medicamentele pentru obezitate sunt deja tratamente „anti-îmbătrânire”. Pentru a demonstra un asemenea efect ar fi necesare studii pe termen lung care să arate nu doar modificarea unor biomarkeri, ci și prelungirea perioadei de viață sănătoasă și reducerea bolilor asociate vârstei.
Ideea centrală este, totuși, importantă: vârsta cronologică și vârsta biologică nu sunt același lucru. Obezitatea pare capabilă să împingă organismul către o stare biologică asociată unei vârste mai înaintate, afectând simultan numeroase sisteme celulare. Prin urmare, prevenirea și tratarea obezității ar putea însemna nu numai reducerea riscului unor boli concrete, ci și încetinirea unora dintre procesele prin care organismul îmbătrânește.
Sursa: EurekAlert
