ObezZaharurile sunt necesare pentru a ne furniza energie și, în cantități moderate, ele contribuie la starea noastră de bine. Niveluri ridicate constante de zaharuri, aşa cum se găsesc la diabetici, ne distrug celulele şi, se pare, cresc probabilitatea de a face cancer.

 

 

 

 

Doza face otrava, aşa cum a spus Paracelsus. Este bine cunoscut faptul că obezitatea este o cauză principală a diabetului zaharat, o boală în care organismul nu reușește să controleze nivelul de zahăr din sânge. Nivelurile ridicate ale zahărului din sânge sunt caracteristice în obezitate şi diabet. Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că diabetul și obezitatea sunt, de asemenea, legate de o creştere a riscului de cancer. Asta este, populația diabetică are o probabilitate dublă de a suferi de cancer de pancreas sau de colon, potrivit unor studii epidemiologice bine susținute. Obezitatea, care la copiii britanici și spanioli ajunge la 16%, cea mai mare din Europa, este o epidemie cu implicații majore pentru sănătate. Modul în care obezitatea sau diabetul cresc riscul de cancer constituie o problemă majoră de sănătate.

Oamenii de ştiinţă coordonaţi de dr. Custodia Garcia Jimenez de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid au descoperit un mecanism-cheie care leagă obezitatea şi diabetul de cancer: nivelul ridicat al zahărului intensifică activitatea unei gene implicată în progresia cancerului.

La laboratorul dr. Garcia Jimenez  s-a  studiat modul în care celulele din intestin reacţionează la zaharuri și semnalează pancreasului să elibereze insulina, hormonul-cheie care controlează nivelul zahărului din sânge. Zaharurile din celulele intestinului declanșează celulele să elibereze un hormon numit GIP, care sporește eliberarea de insulină de către pancreas.

Într-un studiu publicat în Molecular Cell, echipa dr. Garcia Jimenez a arătat că abilitatea celulelor intestinale de a secreta GIP este controlată de o proteină numită β-catenină, iar activitatea  β-cateninei este strict dependentă de nivelul zahărului.

Activitatea crescută a β-cateninei este cunoscută ca un factor major în dezvoltarea multor tipuri de cancer, putând face celulele normale nemuritoare, ceea ce reprezintă un pas cheie în stadii incipiente de progresie a cancerului. Studiul demonstrează că nivelurile mari (dar anormale) ale zahărului din sânge induc acumularea nucleară de β-catenină şi duc la proliferarea celulelor. Modificările induse β-cateninei, moleculele implicate și diversitatea celulelor canceroase sensibile la aceste schimbări pot fi identificate.

Dr. Custodia García a spus "Am fost surprinși să realizăm că schimbările din metabolismul nostru, cauzate de zahărul din dietă influenţează riscul nostru de cancer. Investigăm acum ce alte componente ale dietei pot influența riscul nostru de cancer. Schimbarea dietei este una dintre cele mai uşoare strategii de prevenire care pot salva potențial multă suferință și mulţi bani ".

Conform lui Colin Goding, profesor de oncologie de la Universitatea din Oxford din  Marea Britanie, "În trecut am fost nesiguri asupra modului în care zahărul crescut din sânge găsit în diabet și în obezitate ar putea duce la creşterea riscului de cancer. Acest studiu identifică un mecanism molecular-cheie, prin care nivelul înalt al glucozei din sânge ar predispune la cancer. Prin aceasta, se deschide calea spre noi terapii potenţiale care vizează reducerea riscului de cancer în populațiile obeze și diabetice."

Estimările publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS): obezitatea predispune la diabet şi prevalenţa sa se dublează la fiecare 20 ani în întreaga lume. Mai mult de 1 din 10 adulți din întreaga lume (12%) sunt obezi (IMC> 30). 1 din 6 copii din Marea Britanie și Spania suferă de obezitate.

Diabetul a cauzat 4.600.000 de decese în 2011, mai mult de 2 decese pe oră în Spania şi mai multe în Statele Unite ale Americii. În toată lumea 1 din 10 adulți (10%) au suferit de diabet în 2010 și mai mult de o treime din persoanele care au diabet nu sunt conştiente că suferă de această boală. Costul național al bolilor de diabet sau al cancerului este de ordinea a miliarde de lire sterline sau euro în Spania sau în Anglia.

Mai mult de jumătate (63%) din decesele premature la nivel mondial sunt cauzate de bolile netransmisibile, din care cancerul și diabetul sunt printre cele mai frecvente 4 cauze.

Cel puțin 1 din 3 cazuri dintre tipurile de cancer cele mai răspândite (27-39%) pot fi prevenite prin îmbunătățirea dietei, a activităţii fizice și a compoziției corporale.



Traducere după scientists-link-excess-sugar-cancer de Maricica Botescu, cu acordul editorului. Traducerea este protejată de legea dreptului de autor

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.