Gheţar polul NordCel mai recent raport global asupra climatului a eşuat în a surprinde schimbările mediului arctic, susţin cercetătorii MIT. Zona arctică, un mozaic de oceane, gheţari şi cele mai nordice zone ale câtorva ţări, este un loc pe care majoritatea dintre noi nu îl vom vedea niciodată.

 

 

 

Ni-l putem imagina, totuşi şi imaginea formată în mintea noastră este dominată de o caracteristică: gheaţa. Cu toate acestea, marea de gheaţă arctică se află într-o schimbare dramatică, iar prezenţa acesteia nu ar trebui luată de-a gata, nici măcar de către noi, cei din prezent.

Conform unui nou studiu realizat de MIT, cel mai recent raport global asupra climatului nu reuşeşte să surprindă tendinţa de micşorare a mării îngheţate arctice şi în unele cazuri o subestimează în mod substanţial. Al patrulea raport al Comitetului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), eliberat în 2007, prevede, printre altele, o vară arctică fără gheaţă în anul 2100. Dar Pierre Rampal, doctor în Departamentul Pământului, Atmosferei şi al Ştiinţelor Planetare (EAPS) şi colegii săi susţin că aceasta s-ar putea întâmpla cu câteva decenii mai repede.


Totul ţine de mecanică


Înfiinţat în 1988 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, IPCC emite rapoarte ce prezintă o medie a descoperirilor făcute şi este uneori criticat că face prognoze în funcţie de "cel mai mic numitor comun" al cercetărilor legate de climă. Cu toate acestea, mulţi oameni politici importanţi se bazează pe prognozele acestora, ca urmare Rampal susţinând că este important ca acurateţea rapoartelor IPCC să fie constant evaluată şi îmbunătăţită.

După compararea modelelor IPCC cu date actuale, Rampal şi colaboratorii săi au concluzionat că prognozele acestora au fost semnificativ greşite: gheaţa arctică se subţiază, în medie, de patru ori mai rapid decât susţin modelele şi se deplasează de două ori mai rapid.

Descoperirile urmează a apărea în Journal of Geophysical Research – Oceans. Co-autori sunt Jérôme Weiss şi Clotilde Dubois de la Centrul Naţional Francez de Cercetare Ştiinţifică/Universitarea Joseph Fourier şi Centrul Naţional de Cercetări Meteorologice, respectiv, şi Jean-Michel Campin, un cercetător din cadrul EAPS.

O parte a problemei, susţine Rampal, ar putea-o reprezenta modelarea inadecvată a forţelor mecanice ce acţionează asupra  şi dinăuntrul gheţii din bazinul arctic. Până în prezent, modelele IPCC s-au axat în mare pe fluctuaţiile de temperată, care sunt o modalitate de a topi sau obţine gheaţă. Dar conform lui Rampal, forţele mecanice pot fi la fel de importante: forţe precum vântul şi curenţii oceanici slăbesc gheaţa, făcând-o să sa spargă. Gheaţa în bucăţi mici se comportă diferit decât o masă uriaşă de gheaţă, ceea ce afectează volumul şi aria totale.

„Dacă faci o greşeală la acest nivel al modelului, te poţi aştepta să îţi scape ceva foarte important,” declară Rampal.


Războiul periodic

Rampal susţine că forţele mecanice pot juca un rol semnificativ iarna, când se observă puţine topiri, dar când vânturile puternice şi curenţii oceanice pot avea efecte devastatoarea asupra mişcării şi a formei gheţii.
În trecut, iarna, majoritatea Oceanului Arctic era acoperită cu un strat gros de gheaţă. Dar gheaţa iernilor din zilele noastre este mai subţire, ceea ce înseamnă că se sparge mai uşor sub influenţa vânturilor şi a curenţilor. Ajunge să arate ca un ansamblu de sloiuri, declară Rampal, în loc de o singură masă compactă. Vara, topirile naturale cauzate de temperaturile mai ridicate fac loc şi mai multor fărâmiţări. (Oamenii de ştiinţă numesc aceste sloiuri de gheaţă clătite de gheaţă, pentru că bucăţile mici, circulare arată precum – da – clătitele într-o tavă.

Pe durata ambelor anotimpuri, gheaţa în această stare este susceptibilă să părăsească bazinul Arctic, cel mai adesea prin Strâmtoarea Fram, o fâşie largă de ocean între Groenlanda şi arhipelagul norvegian Svalbard. Cu cât sunt mai mici, cu atât este mai probabil ca sloiurile să se piardă prin Str. Fram, unde se topesc în contact cu apele mai calde din sud.

Deci, mai muţi factori lucrează împreună, dând naştere unui cerc vicios: gheaţa mai subţire se sparge mai uşor; bucăţile mai mici de gheaţă se deplasează mai rapid; şansele ca gheaţa ce se deplasează să se topească odată ce atinge latitudinile mai mici sunt mai mari. Dar Rampal dă şi exemple de fenomene ce ar putea contracara o parte din pierderea gheţii. De exemplu, crăpăturile mari în gheaţă care apar în timpul iernii duc la formarea de gheaţă nouă, având în vedere faptul că frigul extrem în contact cu apa oceanului duce la reîngheţare, ceea ce determină apariţia unui strat de gheaţă cu o suprafaţă mai mare decât înainte.



Aţi face bine să începeţi acum


Deoarece totul se leagă aici, ducând la apariţia acestor cercuri vicioase, „este greu de prezis viitorul gheţii Mării Arctice,” declară Rampal. Pentru a izbuti să producem prognoze vor fi necesare mai multe modelări şi observaţii empirice, în special ale forţelor mecanice şi altor fenomene ce afectează gheaţa şi care nu sunt înţelese foarte bine. Rampal lucrează în momentul de faţă la un proiect cu cercetători de la MIT şi Jet Propulsion Laboratory al NASA, al cărui scop este de a combina modelele şi observaţiile pentru o mai exactă descriere a stării oceanelor lumii.

Brun Tremblay, profesor şi asociat al Departamentului de Ştiinţe Atmosferice şi Oceanice al Universităţii McGill, este de acord că „dinamica gheţurilor marine este foarte importantă” şi că modelarea inadecvată a forţelor mecanice reprezintă „o parte a motivului pentru care raportul IPCC nu poate prezice corect viitorul declinului gheţurilor arctice.” Cu toate acestea, el avertizează împotriva tragerii de concluzii strict sumbre, spunând că trebuie luate în considerare şi schimbările subtile din atmosfera arctică: la un moment dat, spre exemplu, „poate că vântul nu se va mai alinia cu Strâmtoarea Fram, ceea ce va reduce transportul de gheaţă”, declară acesta.

Deşi este imposibil de afirmat cu certitudine când nu vom mai vedea gheaţă în Arctica, IPCC a admis că raportul din 2007 ar fi putut într-adevăr avea o tendinţă de a prezenta lucrurile mai în roz decât este cazul. „Dacă priveşti datele ştiinţifice lucruri par să se înrăutăţească,” a declarat Rajendra Pachauri, liderul IPCC, într-un interviu luat de The New York Times la scurt timp după emiterea raportului. „Aşa că ar fi mai bine ca intervenţiile să înceapă chiar mai devreme. Acum.”

 


Textul reprezintă traducerea articolului Arctic-ice-melt, publicat pe web.mit.edu.
Traducerea: Anca Negulescu


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!