Rosetta StoneCercetătorii de la universităţile British Columbia (UBC) şi Berkeley au folosit un nou software suficient de complex şi de eficient pentru a reconstitui rapid protolimbi, acele limbi antice rudimentare din care au evoluat limbile moderne.

 

 

 

 

Rezultatele care sunt cu 85% mai precise, dacă le comparăm cu complicatele reconstrucţii manuale ale lingviştilor, urmează să fie publicate în Comunicările Lucrărilor Academiei Naţionale de Ştiinţă. "Sperăm că acest nou instrument va revoluţiona lingvistica comparată la fel cum analiza statistică şi puterea calculatoarelor au revoluţionat domeniul biologiei evoluţioniste" a declarat Alexandre Bouchard- Côté, asistent universitar la UBC şi autor coordonator al studiului.

"Şi cu toate că software-ul nostru nu va putea înlocui munca subtilă  a experţilor lingvişti, el s-ar putea dovedi valoros din perspectiva folosirii lui de către aceștia în ceea ce priveşte sporirea numărului de limbi moderne pe care le folosesc ca bază pentru reconstituirile lor".

Protolimbile  se reconstituie prin gruparea cuvintelor cu înţelesuri comune din limbile moderne înrudite, analizarea trăsăturilor comune şi apoi aplicarea regulilor de schimbare fonetică sau a altor criterii pentru a obţine o rădăcină comună. 

Noul instrument computerizat elaborat de Bouchard-Côté şi colegii săi de la Universitatea Berkeley din California analizează schimbările de sunet la nivelul unităţilor fonetice de bază putând funcţiona la o scară mult mai mare decât instrumentele computerizate anterioare.

Cercetătorii au reconstituit setul de protolimbi de la o bază de date de mai mult de 142.000 de tipuri de cuvinte din 637 de limbi austroneziene vorbite în Asia de Sud, Pacific și părți ale Asiei continentale.

Cele mai multe protolimbi nu lasă o nimic scris, dar în unele cazuri reconstituirea poate fi parțial verificată prin compararea cu textele literare antice sau a istoriilor literare. O excepție remarcabilă este bine documentata limbă latină, o protolimbă din familia limbilor romanice, care includ franceza modernă, italiana, portugheza, româna, catalana și spaniola.



Traducere după computerized-rosetta-stone-reconstructs-ancient de Daniela Albu, cu acordul editorului


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!