Pe 1 octombrie a.c. a avut loc o conferință privind energia regenerabilă în România intitulată: „Cod de bune practici pentru energia regenerabilă în România. Ed. a III-a”. Cum tema mă interesează în mod special, am participat. În acest articol mă voi focaliza pe evoluția forței de muncă în acest domeniu, dar încep cu câteva aspecte privind organizarea și desfășurarea.
Organizarea și desfășurarea
Organizarea, într-o clădire din cadrul complexului Romexpo, a fost excelentă. Și s-au și ambiționat organizatorii, cât s-a putut, să se țină de programul anunțat.
Comportamentul unor speakeri și participanți, mai puțin remarcabil, pentru că au descoperit în acea dimineață că în București e trafic și au întârziat.
Primul vorbitor a fost secretarul de stat de la Ministerul Energiei Cristian Bușoi, care, grăbit, a transmis un mesaj optimist în câteva minute, în fața unei săli aproape goale.
Apropo de „întârziatul în trafic”, îmi amintesc că lipsa de punctualitate în viața publică românească are o tradiție considerabilă. Când Carol I a ajuns în România, prin secolul al XIX-lea, a fost surprins de relația relaxată a elitei politice cu timpul. Carol I ajunsese într-o țară care „n-avea noțiunea timpului” :). Carol refuza uneori audiențele celor care întârziau și, se pare, le oferea miniștrilor și funcționarilor ceasuri drept cadou, ceea ce trebuie să fi fost un mesaj destul de limpede.
Extinderea infrastructurii energetice
Am ales, așadar, să scriu despre forța de muncă necesară dezvoltării domeniului energiei solare și eoliene. La baza acestui text stau, în principiu, două documente: (1) o analiză semnată de directorul RenewAcad (companie ce asigură pregătirea forței de muncă), prezentată în publicația Cod de bune practici pentru energia regenerabilă în România, pusă la dispoziția participanților la conferință, și (2) PNIESC (Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice).
Notă: Pentru că mă gândesc că prezintă interes, iată care sunt țintele PNIESC pentru fotovoltaic, eolian și stocare până în 2030, foarte sintetic:
- fotovoltaic: extindere puternică până în 2030, solarul fiind una dintre principalele surse ale creșterii regenerabile;
- eolian: sunt prevăzute noi capacități onshore până în 2030, cu dezvoltarea offshore accelerând mai ales după 2030;
- stocare: ținta este de cel puțin 1.200 MW / 2.400 MWh în baterii până în 2030, cu creștere spre 2.000 MW în 2035, plus circa 800 MW de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj până în 2030;
- obiectiv general: România urmărește o pondere de aproximativ 38% energie regenerabilă în consumul final brut până în 2030.
România se pregătește pentru una dintre cele mai rapide extinderi ale infrastructurii energetice din ultimele decenii. Panouri fotovoltaice, parcuri eoliene terestre și offshore și instalații de stocare în baterii vor necesita investiții masive, dar și o forță de muncă specializată.
Analiza RenewAcad estimează că între 2026 și 2035 România va adăuga aproximativ 19,2 GW de capacități solare, eoliene și de stocare, ajungând de la circa 8,6 GW în 2025 la 27,8 GW în 2035.
La sfârșitul lunii iulie 2026, România avea 373.249 de prosumatori, cu o putere instalată cumulată de aproximativ 4,15 GW.
Cea mai mare creștere ar urma să vină din fotovoltaice, cu 9,6 GW suplimentari, urmate de eolianul onshore, cu 6,4 GW, eolianul offshore, cu 1,4 GW, și sistemele de stocare în baterii, cu aproximativ 1,8 GW.
Direcția este în acord cu PNIESC, actualizat 2024, documentul strategic prin care România urmărește ca energia regenerabilă să ajungă, cum spuneam, la cel puțin 38,3% din consumul final brut de energie în 2030.
Aproape 57.000 de locuri de muncă
În perioada 2026-2035 ar fi necesari aproximativ 31.200 de noi lucrători pentru instalarea capacităților, la care se adaugă aproximativ 4.400 de angajați permanenți pentru operare și mentenanță. Rezultatul este de circa 35.600 de noi locuri de muncă directe.
Dacă sunt incluse și locurile de muncă indirecte din furnizare, transport, servicii și alte activități conexe, necesarul ajunge la aproape 57.000 de locuri de muncă.
Fotovoltaicele reprezintă cea mai mare componentă: aproximativ 13.594 de locuri directe, respectiv 21.749 dacă sunt incluse cele indirecte. Eolianul onshore ar genera circa 12.173 de locuri directe și 19.476 împreună cu cele indirecte, iar eolianul offshore aproximativ 7.232, respectiv 11.572. Pentru stocarea în baterii estimarea este de 2.606 locuri directe și circa 4.170 incluzând efectele indirecte.
Nu toate tehnologiile necesită însă aceeași cantitate de muncă. Modelul folosește, pentru instalare, aproximativ 10,36 persoane-an pentru fiecare MW fotovoltaic, față de 5,10 pentru eolianul onshore, 8,70 pentru offshore și 4,50 pentru baterii.
„Prăbușirea” din 2031
Una dintre cele mai surprinzătoare cifre din studiu este evoluția angajărilor. Numărul noilor locuri de muncă nete ar crește de la aproximativ 3.780 în 2026 la 6.830 în 2030, după care ar coborî în 2031 la numai 910, o reducere de aproape 87%.
Nu înseamnă însă că în 2031 dispar 87% dintre angajații sectorului, ci se reduce cu 87% numărul locurilor de muncă suplimentare create în acel an.
Explicația ține de calendarul investițiilor. O mare parte din dezvoltarea solarului și eolianului onshore este concentrată înainte de 2030, anul-limită pentru numeroase obiective europene și naționale. După această etapă, ritmul instalărilor va încetini, în timp ce industria eoliană offshore nu este încă suficient de dezvoltată pentru a prelua imediat întreaga forță de muncă eliberată.
PNIESC confirmă însă că investițiile nu se termină în 2030. Pentru eolian sunt prevăzute instalări suplimentare de 675 MW anual între 2031 și 2040, iar dezvoltarea offshore este anticipată pentru începutul deceniului următor. Pentru baterii, PNIESC urmărește 1.200 MW / 2.400 MWh până în 2030 și 2.000 MW până în 2035.
Problema este, așadar, mai degrabă una de sincronizare: lucrătorii formați pentru boomul solar și eolian onshore vor trebui recalificați și transferați către mentenanță, offshore, baterii, rețele și digitalizare.
Poate asigura România necesarul de forță de muncă specializată?
Până în 2035 ar putea fi necesari aproximativ 14.800 de tehnicieni certificați GWO pentru turbinele eoliene. În paralel cresc nevoile de electricieni, sudori, ingineri de integrare în rețea, specialiști de înaltă tensiune, SCADA și securitate cibernetică. Poate asigura România personalul necesar? Probabil că nu și va apela la forță de muncă străină.
Și PNIESC identifică explicit deficitul de competențe drept o problemă și propune programe de calificare și recalificare, inclusiv formarea tehnicienilor pentru surse regenerabile și competențe digitale pentru rețele inteligente și stocare. Documentul indică orientativ 30 de milioane de euro anual pentru formare profesională și 20 de milioane pentru parteneriate universitare.
Tranziția energetică a României nu va depinde, prin urmare, numai de câți gigawați pot fi finanțați și conectați la rețea. Capacitatea de a găsi, forma și păstra zeci de mii de oameni ar putea deveni una dintre principalele limite ale expansiunii energiei regenerabile.
