Creier 10%Nu cred să fie mulţi care să nu fi auzit un cunoscut spunând: "Îţi dai seama cum ar fi dacă ne-am putea folosi creierul într-o proporţie mai mare de 10%?" Nu avem abilitatea de a ne măsura de unii singuri procentul de creier aflat în acţiune la un moment dat, dar ne place să credem că posibilităţile noastre sunt mult mai mari decât cele dovedite în mod curent.

 

În fapt, este unul dintre multele mituri cu iz ştiinţific, dar care nu are nici măcar 10 procente de adevăr. Dacă în urmă cu 50 de ani, de pildă, o afirmaţie de genul celei din paragraful de mai sus nu era nici confirmată, dar nici infirmată de cercetări ştiinţifice, astăzi, după progresele extraordinare făcute în  neurologie, se poate spune că afirmaţia conform căreia ne folosim numai 10% din potenţialul creierului este falsă.  Nenumărate studii făcute asupra pacienţilor cu afecţiuni ale creierului, folosirea tehnologiilor de scanare a creierului ori măsurarea activităţii diferitelor părţi ale creierului, arată că nici o zonă a creierului nu este inactivă. Dimpotrivă, fiecare zonă este responsabilă pentru anumite sarcini, iar afectarea unora dintre acestea au efecte majore asupra comportamentului ori/şi sănătăţii noastre.

Deşi afirmaţia că folosim numai 10 procente din potenţialul creierului este un mit, este adevărat că putem antrena creierul şi că repetiţia îndelungată poate duce la performanţe uluitoare în mai toate domeniile. De pildă, dacă veţi exersa 10000 de ore la vioară, deşi poate consideraţi că nu aveţi un talent deosebit pentru muzică, sunt foarte mari şanse să atingeţi performanţe de care nici violonişti de profesie nu sunt în stare.

Citiţi şi: Mitul folosirii a doar 10% din creier

Sursa: British Medical Journal
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.