Tipărire
Categorie: Chimie
Accesări: 74824

Producerea săpunului a început în secolul al XV-lea, la Veneţia, în secolul al XVII-lea, la Marsilia, iar în secolul XVIII s-a răspândit în întreaga Europă şi în America de Nord. Săpunul reprezintă amestecul de săruri de sodiu ale acizilor graşi (C12-C18), obţinut prin hidroliza bazică a grăsimilor.

 

Săpunul ionizează în soluţie apoasă:
R-COONa --> R-COO- + Na+

Anionul carboxilat (R-COO-) conţine două părţi net distincte în comportarea faţă de apă:

I) radicalul hidrocarbonat R- , care reprezintă partea hidrofobă (fără afinitate faţă de apă)
II) grupa carboxilat (-COO-), care este partea hidrofilă datorită faptului că poate realiza legături de hidrogen cu apa.


Aceste două părţi din moleculele săpunurilor le conferă proprietăţi tensio-active (de a modifica tensiunea superficială a lichidelor), de aceea săpunurile sunt buni agenţi de curăţare.

Exemplu de săpun: CH3-(CH2)16-COO-Na+ (stearat de sodiu)


Detergenţii sunt produşi organici de sinteză care au structuri şi proprietăţi asemănătoare săpunului. Ca şi săpunurile, detergenţii conţin o catenă lungă, hidrofobă şi o grupă hidrofilă.

După natura grupei hidrofile, se disting trei clase importante de detergenţi: anionici, cationici şi neionici.

a) Detergenţii anionici prezintă ca grupă hidrofilă un anion (care poate fi –OSO3- sau –SO3-). Cei mai cunoscuţi detergenţi anionici sunt:
- sărurile de sodiu ale acizilor alchilsulfonici : CH3-(CH2)n-SO3-Na+
- sărurile de sodiu ale sulfatilor acizi de alchil : CH3-(CH2)n-SO3-Na+
- sărurile de sodiu ale acizilor alchil-aril-sulfonici: CnH2n+1-C6H4-SO3-Na+

b) Detergenţii neionici sunt polieteri cu formula generală R-O-(CH2-CH2-O)n-CH2-CH2-OH, unde n ia valori între 10-12.

c) Detergenţii cationici conţin o grupă cuaternară de amoniu la capătul unei catene saturate lungi şi au formula generală R-N+R'3X-, unde R este un radical alchil superior, iar R' este un radical alchil inferior.

Exemplu: CH3-(CH2)17-N+(C2H5)3Cl- (clorură de trietil-octadecilamoniu)



Bibliografie: manuale alternative de chimie de clasa a X-a.

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”