Votca este o băutura alcoolică ce are un aspect clar, identic cu cel al apei, neavând culoare sau miros specific. Conform unor studii efectuate de o echipă de cercetători şi publicate pe data de 21 mai 2010 în Journal of Agricultural and Food Chemistry, gustul acesteia poate varia de la o marcă la alta datorită interacţiilor dintre apă şi etanol, acea parte componentă a băuturii ce conţine o grupă funcţională de tip alcool.

Unele molecule de apă formează structuri ce înglobează moleculele de etanol, iar Dale W.Schaefer (coautor al studiului) de la universitatea Cincinnati din Ohio afirmă că gustul poate fi afectat în mod direct prin distrugerea structurilor moleculare neobişnuite formate de apă. Atât impurităţile, cât şi agitarea băuturii pot afecta gustul acesteia.

Împreună cu o echipă de cercetători, Schaefer a analizat vodca provenind de la 5 producători de renume, utilizând tehnici spectrografice care au oferit mai multe detalii despre structura lichidelor. A constatat că există diferenţe foarte mici între acestea, care au fost considerate ca fiind datorate numărului de molecule de etanol înglobate de molecule de apă.

Explicaţia acestui fenomen este dată tot de Schaefer, care afirmă că în cadrul unei soluţii de apă şi etanol, molecula de apă devine mai rigidă şi legăturile dintre hidrogen şi oxigen se strâng, formând astfel o "cuşcă" moleculară. Această teorie este însă contestată de alţi oameni de ştiinţă, care consideră că fenomenul de "cuşcă" moleculară nu se poate produce la temperatura camerei, ci doar în codiţii speciale.

 

Bibliografie:
ScienceNews.org
News.discovery.com


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.