MultiversUnii dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă au început să se îngrijoreze cu privire la faptul că o idee radicală propusă în 1997 de trei fizicieni de la Universitatea Delaware s-ar putea să fie corectă. Teoria spune că s-ar putea să trăim într-un ”multivers”.

 

 

Dacă este aşa, atunci s-ar putea ca această teorie să demitizeze unele dintre descoperirile pe care fizicienii sperau să le obţină de la uriaşul Accelerator de Particule aflat  la Geneva, în Elveţia, care a costat mai multe miliarde de dolari - Large Hardon Collider (LHC),  unde cercetătorii au descoperit recent faimosul boson Higgs.

Dacă teoria este valabilă, atunci s-ar putea să trăim într-un ”multivers” – un univers care este mult mai mare decât s-a crezut cândva şi în care legile fizicii iau forme diferite în locuri diferite.  Un articol publicat de  Simons Science News, oferă mai multe detalii.

Făcând trimitere la o lucrare de referinţă în domeniu, aparţinând unor profesori de fizică de la Universitatea Delaware: Stephen M. Barr, David Seckel, proaspăt absolventul la acea vreme Vivek Agrawal şi John F. Donoghue, profesor şi coleg de la Universitatea Amherst din Massachusetts, articolul examinează “principiul naturaleţei” despre care timp de zeci de ani s-a crezut că guvernează mărimea numerelor care apar în legile fizicii.  În general, ori de câte ori o cantitate era mult mai mică decât ceea ce credeau fizicienii că ar fi trebuit să fie valoarea ei  ”naturală”, o nouă forţă, un mecanism sau o simetrie care explicau această anomalie erau descoperite. Publicaţia profesorilor  de la Universitatea Delaware din 1997 rămâne unul dintre documentele majore pe această temă. 

"Totul are legătură cu principala enigmă teoretică a fizicii fundamentale”, a explicat Barr. "De ce este masa particulei Higgs cu 17 ordine de mărime mai mică decât valoarea sa "naturală"?

Au fost propuse două explicaţii şi amândouă prevăd noi fenomene care vor fi observate de Acceleratorul de Particule LHC. Dar până acum nu a existat nici cel mai mic indiciu cu privire la existenţa lor.

"Tocmai de aceea propunerea noastră radicală de acum aproape 15 ani atrage acum atenţia tot mai mult”, a adăugat el.

Ideea lor este că masa bosonului Higgs ar trebui să aibă o valoare “nenatural” de mică pentru ca viaţa să fie posibilă. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi aşa, noi nu am mai fi fost aici.

Barr explică faptul că o modalitate care justifică aceasta este să spunem că masa bosonului Higgs variază de la un loc la altul (ceea ce se poate întâmpla doar într-un multivers) şi numai în acele locuri rare unde bosonul Higgs are acea valoare potrivită, nenatural de mică, ar putea să apară viaţa şi să existe cineva care să-l poată măsura.

Citiţi şi:
:: Câte copii fidele ale tale există în Univers?
:: Cum demonstrăm că Multiversul există?
:: Ce ne învaţă ferofluidele despre multivers?
:: Se va sfârşi vreodată timpul?
:: Multiversul are 11 dimensiuni
:: Cum demonstrăm că Multiversul există?

Traducere de Daniela Albu după rethinking-universe-groundbreaking-theory-multiverse cu acordul editorului