Dacă e vorba numai de un an, probabil nu se va petrece nici un fenomen lingvistic deosebit. Necesitățile de comunicare vor fi acoperite suficient de gesturi, de învățarea cîtorva cuvinte relevante din limba cealaltă, de folosirea unei limbi comune (engleză, spaniolă, germană), chiar la un nivel foarte rudimentar, și de eventualii vorbitori bilingvi română-maghiară (dacă există bilingvi probabil ei vor ocupa poziții dominante în grup). Și atît.
Interesant e ce s-ar întîmpla mai departe, dacă cele două comunități vor trebui să trăiască împreună pe durate lungi, de ordinul cîtorva generații, izolate de alte limbi. Există posibilitatea ca fiecare comunitate să-și păstreze limba, făcînd împrumuturi lexicale, dar fără modificări structurale, așa cum se întîmplă în zonele din Ardeal și din Ungaria unde românii și ungurii conviețuiesc de multe secole.
O altă posibilitate, dacă cele două comunități sînt obligate să comunice intens, este să apară o limbă pidgin, adică o limbă rudimentară, fără o gramatică propriu-zisă, compusă din cuvinte ale ambelor limbi (nu neapărat în proporții egale, în funcție de o mulțime de parametri) și folosită numai pentru comunicarea între vorbitorii de limbi diferite. În rest oamenii își vor folosi limbile materne. În familiile mixte copiii sînt adesea bilingvi, dar nu amestecă limbile (decît ca o fază trecătoare, în copilăria fragedă). Este totuși posibil ca o parte din copii să preia acel pidgin ca pe o limbă maternă și să-l transforme astfel într-o limbă creolă, adică o limbă propriu-zisă a cărei gramatică este mai apropiată de gramatica uneia dintre limbi (cea dominantă, de obicei a mamei), dar cu multe simplificări, și al cărei lexic este amestecat. În funcție de proporția acestor copii care vorbesc o limbă creolă și mai ales de atitudinea comunității față de ei (de respingere, de acceptare, de admirație), la următoarele generații limba lor creolă va crește sau va dispărea (de obicei dispare). Dacă va crește continuu, în final, după mai multe generații, comunitatea va vorbi o limbă uniformă, derivată în diferite proporții din limbile inițiale. Lucrul ăsta nu s-a întîmplat în Ardeal cu româna și maghiara, dar a fost constatat în multe părți din lume.
Scenariul presupune totuși, cum spuneam, că fenomenul se produce fără influențe lingvistice semnificative din exterior. Dar dacă această comunitate mică de români și unguri se află în Spania, cel mai probabil este că va renunța treptat și la română și la maghiară și după numai 2-3 generații va vorbi exclusiv spaniola (mai ales dacă copiii vor fi obligați să meargă la școală), deci se va dispersa și amesteca cu societatea spaniolă.
